Noul ministru al Sănătății, Victor Costache, se va întâlni astăzi cu conducerea Consiliului Județean și a Primăriei Brașov pentru a discuta cu privire la ordinul de ministru referitor la Spitalul Regional Brașov, prin care noii unități sanitare ar urma să îi fie arondate județele Covasna și Harghita. Totodată, președintele CJ Brașov, Adrian Veștea, a precizat că se va discuta și despre situația actuală a spitalelor din Brașov, invitația la aceste discuții venind chiar din partea ministrului Sănătății.
La începutul lunii noiembrie, pe site-ul Ministerului Sănătății a fost lansat în dezbatere publică un ordin al Ministrului Sănătăţii, prin care Spitalului Clinic Regional de Urgenţă Braşov îi erau arondate judeţele Covasna şi Harghita, însă documentul a fost retras după învestirea Guvernului Orban.
„Este normal ca noul Guvern să îşi exprime punctul de vedere referitor la proiectele legislative aflate în dezbaterea parlamentului. Asta este motivul pentru care unele proiecte lansate în dezbatere publică au fost retrase. Evident, toate proiectele pe care le vom considera benefice şi utile, le vom retransmite pentru dezbatere publică”, a susținut cu ocazia vizitei de la Brașov din 15 noiembrie premierul Ludovic Orban.
La începutul acestui an, Primăria Brașov și BERD au semnat acordul de asistență tehnică pentru construcția Spitalului Regional Brașov, în valoare de 2,5 milioane de euro nerambursabili, la care cofinanțarea municipiului este de 250.000 de euro. Tot atunci, primăria a semnat un contract de realizare a unui studiu de prefezabilitate, care a fost realizat și care stabilește principalele linii care vor sta la baza acestui proiect.
2 comentarii
Probabil este doar o mica manevra dintr-un lung razboi de querila pentru a bloca construirea unui spital cu adevarat regional si a se restrange influenta pe care Brasovul o are in regiune (cu scopul de a intari pozitia unui anumit judet vecin, controlat de sefii domnului Orban (adica doamna vicepremier si domnul de mai de sus, ce nu-i in guvern))
Probabil este doar o mica manevra dintr-un lung razboi de gherila pentru a bloca construirea unui spital cu adevarat regional si a se restrange influenta pe care Brasovul o are in regiune (cu scopul de a intari pozitia unui anumit judet vecin, controlat de sefii domnului Orban (adica doamna vicepremier si domnul de mai de sus, ce nu-i in guvern))