Imobiliare, Stiri Brasov

FOTO Fosta Școală Săsească din Sânpetru, scoasă la vânzare cu 1,3 milioane de euro. Cumpărătorul o va putea transforma în hotel

Școala Evanghelică Săsească din Sânpetru este scoasă la vânzare de Artmark Historical Real Estate cu 1,3 milioane de euro, sperându-se ca în urma licitației prețul să crească la 1,5 milioane de euro.

Numită de localnici „Școala Veche”, una dintre cele mai importante clădiri din Sânpetru a adăpostit Școala Evanghelică Săsească pentru mai bine de un secol. Clădirea aflată astăzi în proprietate privată se află în curs de renovare și se pregătește să adopte o nouă funcțiune în viitorul apropiat: hotel și centru de evenimente.

Proprietatea este formată din două clădiri, dispuse în formă de L pe două dintre laturile unui teren de 2.500 mp care oferă multe opțiuni de întrebuințare. Localizarea este una avantajoasă, în zona istorică a Sânpetrului, în apropierea Bisericii Evanghelice Fortificate ridicate în 1794 pe temelia unei biserici de secol XIII.

Accesul dinspre și către Brașov este facil, iar vederea spre Dealul Lempeș, aflat în imediata apropiere, asigură o priveliște relaxantă. Clădirea principală de la stradă, ridicată în a doua jumătate a secolului XIX, este fosta școală și are o importantă valoare istorică. Fațada principală, proaspăt renovată, conține elemente de arhitectură neoclasică. Se remarcă proporțiile echilibrate și compoziția simetrică, cele două intrări fiind dispuse în oglindă. Suprafața construită totală este de 1058 mp, dispuși pe 4 niveluri – subsol, parter, etaj și mansardă. Proiectul de conversie presupune crearea unei crame, zone de luat masa și camere generoase cu baie și dressing proprii. Clădirea secundară este o construcție recentă, din anii ’80, cu 408 mp construiți pe două niveluri. Aici va fi amplasată bucătăria, o sală de evenimente la parter și două apartamente la etaj, deja 100% finisate și mobilate.

 

Esti Companie? Aplica gratuit!

Puteţi adăuga job-urile disponibile în compania dumneavostră pentru a fi vizibile pe site-ul BizBraşov, dacă solicitaţi un cont. Doar aşa veţi putea intra în contact direct cu candidaţii.

Un comentariu

  1. Tipic sasesc, sa scoata institutiile statului afara ca sa faca bani….asa au facut cu toate unitatile de invatamant dupa ce le-au revendicat. Daca erau de buna credinta le lasau in folosinta copiilor….dar nu, se vrea distrugerea educatiei si ajungerea la rata analfabetismului ca in casa regala, adica fix cand sasii aveau priviliegii si romanii nu.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*