Stiri Brasov, Timp liber

Brașovul va fi survolat de MiG-uri pe 1 Decembrie. Avioanele au făcut deja o probă ieri pe deasupra orașului

Ceremonia militară și religioasă priljuită de Ziua Națională va începe de la ora 14.15, în zona Pieței Tricolorului, de vizavi de Modarom, cu prezentarea onorului și salutul drapelului de luptă, urmată de interpretarea Imnului Național și oficierea unei slujbe religioase.

Defilarea personalului și a tehnicii este programată să înceaoă de la ora 15:00, pe traseul: giratoriul Livada Poștei – Teatrul Sică Alexandrescu, traficul rutier urmând să fie închis în această zonă pe tot parcursul derulării ceremonialului militar. Noutatea în acest an, față de anul trecut, dacă vremea va permite, va consta în survoluri aeriene deasupra Brașovului, avioane și elicoptere militare și civile, precum MiG21 LancheR și IAR 330 Puma Socat, din dotarea Forțelor Aeriene Române, respectiv avioane civile aparținând Clubului Teritorial Brașov, precum AN-2, PZL-104, VILGA, IAR 46, ZLIN 526. Avioanele au făcut deja un prim test ieri, când au survolat orașul.

De asemenea, va avea loc defilarea trupelor terestre ale Garnizoanei, dar și aterizarea la punct fix a unui parașutist de la Aeroclubul Teritorial Brașov.

Totodată, pe aleea pietonală dintre Parcul Nicolae Titulescu și Bulevardul Eroilor, între 14.00 și 16.00, instituțiile din M.Ap.N și M.A.I. își vor prezenta dotările specifice: tehnică, armament și echipamente esențiale.

Defilare cu torțe și artificii

Seara, de la ora 19.00 este programată „retragerea cu torțe”, una dintre activitățile tradiționale ale Brigăzii 2 Vânători de Munte „Sarmizegetusa”. Traseul detașamentului de onoare, condus de un ofițer și compus din patru plutoane a câte 43 de militari, va fi: Biserica Neagră – Strada Mureșenilor – Bulevardul Eroilor – Comandamentul Brigăzii 2 Vânători de Munte „Sarmizegetusa” – Sala Patria. Cu această ocazie, de pe Cetățuie, va fi lansat și un foc de artificii.

Esti Companie? Aplica gratuit!

Puteţi adăuga job-urile disponibile în compania dumneavostră pentru a fi vizibile pe site-ul BizBraşov, dacă solicitaţi un cont. Doar aşa veţi putea intra în contact direct cu candidaţii.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*