Serviciul Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor în parteneriat cu Agenția Metropolitană pentru Dezvoltare Durabilă Brașov, organizează sărbătorirea festivă a familiilor brașovene care au împlinit peste 50 de ani de căsătorie neîntreruptă, în cadrul manifestării ”Nunta de Aur”, aflată la cea de-a 19 ediție. Pentru ediția din acest an, până în prezent, sunt înscrise 61 de familii.
Sărbătorirea evenimentului se va desfășura la Restaurantul Aro Palace – ”Ball Room” (Sala mare), în data de 19 decembrie, cu începere de la ora 15.00.
Totodată, familiile brașovene care au împlinit peste 50 de ani de căsătorie neîntreruptă și care nu au fost sărbătorite la edițiile anterioare și care nu sunt înscrise pentru ediția din acest an, pot depune cererile de participare la Starea Civilă – camera 25 ( intrarea spre ”Casa Căsătoriilor”) în programul de lucru cuprins în intervalul 08,30 – 12,00, depunând xerocopii după actele de identitate și după certificatul de căsătorie.