Primăria Brașov vrea să continue demersurile pentru a prelua în administrare Gara Brașov, în contextul în care ar urma să deruleze și alte proiecte conexe, respectiv amenajarea unui terminal modern pentru transportul public, dar și a unei parcări subterane în fața gării. În acest sens, edilii au făcut deja o simulare 3D a proiectului de modernizare. „Este o idee de concept care poate fi preluată sau completată. Ar însemna foarte mult din punct de vedere al accesului, imaginii. Accesul să fie mai facil prin montarea unor scări rulante și a unui lift care să asigure accesul la etaj, fluxurile de călători urmând să fie modificate. Am preluat modelul gării din Cracovia. Sunt lucruri normale pentru o gară. Vrem să săgim o forumulă de parteneriat cu CFR și Ministerul Transporturilor pentru a schimba imaginea și accesbilitate Gării”, a explicat primarul George Scripcaru.
În conformitate cu acest concept, casele de bilete ar urma să fie mutate la etaj, unde ar urma să fncționeze și restaurante și cafenele, iar accesul spre peroane să se poată face și direct de la etaj, nu doar prin tunel. Pentru ca Primăria săse poată implica în administrarea gării sunt necesare însă o serie de aprobări la nivelul administrației CFR. Demersurile vor trebui din nou reluate ținând cont că s-au produs schimbări la nivelul conducerii companiei feroviare, iar cei cu care s-a discutat până acum nu mai sunt în funcție.
Un comentariu
nu se vad aurolacii…