În luna decembrie, Superland te așteaptă să sărbătorești ca-n povești în cadrul celui mai mare parc de distracții indoor din sud-estul Europei.
Elfii moșului s-au apucat deja de confecționat cadourile, iar Superland le pregătește listele cu dorințele pe care le aveți anul acesta.
Așadar, magia începe pe 6 Decembrie, dată la care ai ocazia să te întâlnești cu Moș Nicolae. Spunem poezii, primim dulciuri și ne distrăm pe cinste.
În aceeași zi de la ora 18:30 participăm la un concert de colinde oferit de copiii din cadrul Palatului Copiilor Brașov și Clubul Copiilor Râșnov-Zărnești, dar nu înainte de a aprinde iluminatul festiv de sărbători. Bradul cavalerului Noby are peste 15 metri și o să fie amplasat în fața intrării principale.
Pregătește scrisoare Moșului și nu uita să o aduci la Superland. Din 9 Decembrie în fiecare zi, în intervalul 16:00 – 20:00, ai ocazia să-l întâlnești pe Moș Crăciun care te așteaptă cu brațele deschise, la fel ca-n fiecare an.
Nu uita însă că în perioada 1 Decembrie – 5 Decembrie împodobim bradul #SUPERLANDFAN. Așadar, te așteptăm cu un ornament de brad (ghirlandă sau glob) lucrate de tine acasă. Pentru că Moșul apreciază efortul tău și știe că ai fost cuminte, în schimbul ornamentului pentru brăduțul #SUPERLANDFAN, tu ai șansa să-ți încerci norocul o singură dată la Roata Norocului.
Urmărește Superland pe Facebook sau Instagram și rămâi la curent cu promoțiile și evenimentele organizate.