Demarate de anul trecut, lucrările de extindere a Școlii 19 ar urma să fie finalizate în acest an, însă, ca urmare a modificării proiectului inițial ce prevedea doar mansardarea clădirii, și costurile cu lucrările au crescut. Astfel, edilii au decis să etajeze școala, astfel încât să fie amenajate 7 săli noi de clasă, dar și un laborator. Față de contractul inițial de lucrări, în cuantum de 2,24 milioane de lei, cu tot cu TVA, recent, Primăria a semnat cu constructorul HIX Consulting un contract pentru lucrări suplimentare în cuantum de 875.931 lei.
De altfel, față de proiectul inițial au fost necesare și serie de lucrări pentru ca școala să respecte normele privind protecția la incendiu, respectiv lărgirea golurilor ușilor sau montarea de hidranți și a unui sistem de detecție a incendiilor.