Imobiliare, Stiri Brasov

Omul de afaceri Petrică Hogea transformă „secția Cicoarea” în ansamblu rezidențial. Pentru activul respectiv, fostul prefect Ioan Opriș a făcut închisoare

Fosta secție Cicoarea a Fabricii de Zahăr Bod, pentru care fostul prefect Ioan Nicolae Opriș a fost arestat în 1999 și condamnat, în 2001, la doi ani de închisoare, se va transforma în ansamblu rezidențial.

Petrică Hogea, proprietarul terenului, ar urma să construiască un ansamblu de patru blocuri de zece etaje „cu elemente de patru etaje”. În total, potrivit lui Ovidiu Fodor, directorul proiectului One 66 Residence, întregul complex va avea 500 de apartamente, 512 locuri de parcare subterane și 50 de locuri supraterane, 1.500 de metri pătrați de spații de servicii. Fodor a mai declarat că „ne vom poziționa pe segmentul premium”.

 

Secția „Cicoarea” a făcut obiectul unei escrocherii de proporții, făcând parte din Fabrica de Zahăr Bod până la privatizarea acestia, în 1999.

Escrocheria a constat în fabricarea unui fraudulos contract de asociere în participațiune între fostul director al Fabricii de stat Bod, Mircea Gherghe, si firma VIOREL SRL (devenita ulterior EURO METAL PRODUCTION SRL) in baza caruia, pentru a crea impresia legalitatii, s-au cerut credite de miliarde de lei si sute de mii de dolari de la Banca Internațională a Religiilor si BANCOREX pe numele a patru SRL-uri obscure. Culmea, creditele au fost garantate cu 43% din activele Fabricii de Zahar Bod, desi de ele profitau numai SRL-urile private.

Petrica Hogea, actionar majoritar la EURO METAL PRODUCTION SRL (fosta Viorel SRL), era finul de cununie al deputatului PD de Brasov Vasile Bran, cel care, de ani de zile, supraveghea afacerile Fabricii de Zahar Bod, in care FPS detinea pachetul majoritar de actiuni. Nasul Bran nu se sfia chiar sa apara in persoana la sedintele AGA a Fabricii de Zahar Bod, alaturi de protejatii sai. Vasile Bran avea un prieten de nadejde in persoana prefectului PD de Brasov, Ion Nicolae Opris, care, in ciuda interdictiilor trasate demnitarilor de a face parte din AGA si CA-uri, era membru in AGA la Fabrica de Zahar Bod, pana la momentul privatizarii ei.

Later edit: Hogea spune, însă, că nu a avut nimic de-a face cu arestarea lui Opriș. „Eu nu am semnat niciun contract, de aceea nici nu am fost parte din procesul împotriva lui Opriș. Nu am fost nici măcar martor. Nu pot spune că nu știam ce se întâmplă, dar nu am fost implicat. Eu am luat decizia de a mă retrage și nu am acțiuni la firme”, a declarat acesta.

 

 

Esti Companie? Aplica gratuit!

Puteţi adăuga job-urile disponibile în compania dumneavostră pentru a fi vizibile pe site-ul BizBraşov, dacă solicitaţi un cont. Doar aşa veţi putea intra în contact direct cu candidaţii.

2 Comentarii

  1. Ticalosi.
    Iude cu acte in regula. Tradatori de neam.
    Ptr asta toti au sfarsit in iad.
    Cui mai dau ei spaga acolo sa iasa din focul vesnic?

  2. Escrocheria de proporții a fost de fapt modul în care a fost privatizată Fabrica de Zahăr Bod, similara cu modul de privatizare a tuturor fabricilor din tara asta. O sleahta de nenorociți care au vândut tara bucată cu bucată pentru interese proprii si odata cu ea viitorul acesteia. Ar fi trebuit arestați pentru inalta trădare.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*