Social, Stiri Brasov

Circulația rutieră va fi restricționată pe strada Nicolae Bălcescu și Bulevardul 15 Noiembrie în urmatoarele zile

Societatea de Distribuție a Energiei Electrice Transilvania Sud, prin Sucursala Brașov, anunță că în perioada 7 – 8 noiembrie, pe timp de noapte, vor fi executate traversări de carosabil pe strada Nicolae Bălcescu, între strada Pieții și Piața Teatrului, și pe Bulevardul 15 Noiembrie, între strada Agrișelor și Matei Basarab. 

 

Circulația rutieră în zonele mai sus menționate va fi parțial restricționată.

Lucrarea de modernizare a rețelei are ca scop creșterea capacității de distribuție a energiei electrice și a siguranței în funcționare a rețelei, prin introducerea acesteia în subteran, precum și reducerea pierderilor. De asemenea, lucrarea va aduce multiple beneficii consumatorilor – îmbunătățirea calității energiei electrice, reducerea numărului incidentelor și deranjamentelor în rețea și creșterea confortului oferit locuitorilor municipiului Brașov.

„Ne cerem scuze conducătorilor auto, participanților la traficul rutier și locuitorilor din zonele menționate pentru disconfortul provocat pe parcursul lucrărilor, și îi asigurăm că toate eforturile depuse sunt pentru creșterea calității serviciilor oferite și a satisfacției consumatorilor noștri”, se arată într-un comunicat al societății.

Esti Companie? Aplica gratuit!

Puteţi adăuga job-urile disponibile în compania dumneavostră pentru a fi vizibile pe site-ul BizBraşov, dacă solicitaţi un cont. Doar aşa veţi putea intra în contact direct cu candidaţii.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*