Social, Stiri Brasov

Violeta Alexandru, noul ministru al Muncii, a anunțat că nu se vor tăia pensiile și salariile. În schimb, se va reduce structura ministerială

Violeta Alexandru, noul ministru al Muncii, a declarat, marţi dimineaţa, la intrarea în Minister, că vrea ca pensionarii şi salariaţii să ştie că nu se vor tăia pensii şi salarii. „În primul rând aş vrea să mă asigur că în acest moment oamenii primesc cele mai corecte mesaje şi am să mă îngrijesc ca echipa Ministerului să comunice informaţiile exacte, pentru ca pensionarii şi salariaţii să ştie din sursă sigură că nu se taie pensiile şi salarii, şi că muncim pentru a putea avea un trai civilizat în România”, a spus Violeta Alexandru, citată de Mediafax.

Ministrul a mai afirmat că îşi doreşte o reorganizare a Ministerului Muncii, pentru ca acesta să fie „mai suplu”. „Voi fi foarte atentă la organizarea Ministerului. Sunt hotărâtă ca în foarte scurt timp, pe baza resurselor şi expertizei pe care o am, dar şi prin sprijin extern, să ajung la un mod de organizare la Minister, în care să se pună mai mult accentul pe oamenii de la ghişee, pe oamenii care se ocupă efectiv cu modul de calculare a pensiilor, oamenii care se ocupă efectiv în relaţia cu beneficiarii sistemului de Asistenţă Socială. Aceşti oameni mai interesează să fie bine pregătiţi şi să fie la dispoziţia pensionarilor şi salariaţilor, respectiv a persoanelor cu dizabilităţi şi desigur acest lucru va însemna o reducere a structurilor Ministerului, o supleţe un accent pe cei din relaţia cu oamenii şi mai puţin pe cei care au funcţii de conducere”, a mai spus Alexandru.

Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, anunţă că va avea discuţii cu partenerii sociali cu privire la „un calcul corect şi obiectiv” al salariului minim, afirmând că este omul care apreciază efortul celor care dezvoltă afaceri şi care au nevoie de predictibilitate. Întrebată ce va face în privinţa salariului minim pe economie, noul ministru al Muncii, Violeta Alexandru, a anunţat că va avea discuţii cu partenerii sociali în legătură cu acest subiect.

„Voi deschide o serie de discuţii cu un orizont de timp foarte apropiat. Nu am de gând să lungesc foarte mult discuţiile dacă nu este necesar, dar voi deschide discuţii cu partenerii sociali pentru a găsi în cel mai scurt timp o soluţie obiectivă cu privire la această temă care interesează opinia publică şi anume a unui mod de calcul corect şi obiectiv al salariului minim. Sunt omul care apreciază efortul celor care dezvoltă business-uri în România, care au o afacere, care au nevoie de predictibilitate. Sunt omul care respectă şi stă la masă cu aceşti parteneri pentru a găsi o soluţie, nu care să mă împlinească pe mine politic, ci care să fie o soluţie corectă pentru dânşii şi posibil de pus în practică. Prin urmare, decizia o voi lua după această serie de discuţii cu partenerii sociali, pentru că dânşii sunt, de fapt, cei care pun în practică ceea ce noi decidem în ministere şi în general în guvern”, a spus Violeta Alexandru.

Esti Companie? Aplica gratuit!

Puteţi adăuga job-urile disponibile în compania dumneavostră pentru a fi vizibile pe site-ul BizBraşov, dacă solicitaţi un cont. Doar aşa veţi putea intra în contact direct cu candidaţii.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*