Stiri Brasov, Timp liber

Zidul Mănăstirii Franciscane din spatele Hotelului Aro, „colorat” în întregime. Primăria a alocat 100.000 de lei pentru cea mai mare lucrare de artă murală din Brașov

Proiectul de amenajare a celei mai mari lucrări de arte murale de la poalele Tâmpei a fost reluat în această toamnă, după ce anul trecut a fost refăcută partea de jos a zidului Mănăstirii Franciscane din spatele Hotelului Aro Palace.

Zidul avea un aspect neîngrijit, iar inițiatorii proiectului s-au gândit că acest aspect poate fi schimbat în mod creativ, cu implicarea artiștilor din Brașov. După o serie de lucrări de renovare sau cosmetizare a fațadei, realizate de o firmă specializată, a fost lansat un concurs în cadrul căruia a fost propus un proiect de „colorare” a zidului. Primarul George Scricparu a precizat că întregul proiect costă 125.000 de lei, iar de la bugetul Brașovului a fost asigurată o finanțare de 100.000 de lei și speră ca opera de artă să fie definitivată până la instalarea sezonului rece. „S-a avansat foarte mult în acest proiect, sper ca vremea să ne ajute în continuare și să finalizăm această lucrare, care cred că va arăta foarte bine. Este încă un pas în ceea ce înseamnă o componentă de natură estetică și urbanistică pe o clădire foarte importantă din centrul istoric al Brașovului, și nu este vorba doar de o lucrare de artă, ci și de refacerea unui perete care nu avea un aspect tocmai plăcut. Lucrarea a fost finanțată prin Ghidul pentru proiecte culturale, am alocat aproape 100.000 de lei și chiar i-am încurajat pe cei care au executat lurarea de acum doi ani să depună proiectul pentru finalizare“, a declarat primarul George Scripcaru.

Acum doi ani, în partea de jos a zidului, a fost pictată miniatura vechii cetăți, partea de sus urmând să fie ceva „mai ieșit din tipare”, astfel încât zidul anost să devină un punct de atracție, o galerie de artă în aer liber. Proiectul „„Artă și poveste murală” este realizat de către Asociația Carpaterra în parteneriat cu Depoul de Artă Urbană si Mănăstirea Franciscană „Sfântul Ioan”.

„Proiectul nostru se numește Artă și poveste murală, și a început în urmă cu doi ani. Este un proiect cofinanțat de Primăria Brașov prin Ghidul de proiecte culturale și este desfășurat de Asociația Carpaterra, în parteneriat cu Mănăstirea Franciscană din Brașov și Depoul de Artă Urbană. Ne-am propus să reparăm calcalul mănăstirii și să-l transformăm într-o pânză a orașului, care să propună publicului noi imagini și noi opere de artă ale artiștilor graficieni în vogă. Acum doi ani, pentru brâul de jos, până la înălțimea de trei metri, l-am avut pe Lucian Sandu Milea, cu o grafică a celor șapte bresle ale Brașovului, iar anul acesta ne-am propus ceva nou, realizat de cei mai în vogă artiști graficieni de la ora actuală, care sunt Alexandru Baciu și Irlo. Mai avem câteva zile până la finalitatea proiectului. Pentru noi a fost un proiect care ne-a dat aripi, am avut o colaborare foarte bună cu Primăria Brașov și cu Mănăstirea Franciscană, ne-am sprijinit reciproc și considerăm că am creat un spațiu foarte cald și atrăgător în mijlocul Cetății Brașov. Am adus arta neconvențională pe un spațiu foarte convențional, cum este calcanul unei mănăstiri franciscane. Noi vrem să aducem permanent noi și noi creații artistice pe acest perete, iar când simțim că lumea s-a plictisit sau a văzut destul o lucrare, să venim cu altceva, și să promovăm alți artiști în vogă de la momentul respectiv“ – Cătălin Cantor, președintele Asociației Carpaterra.

Suprafața totală a calcanului este de aproximativ 500 de metri pătrați, acum doi ani, în prima fază a proiectului, a fost pictată o suprafață de aproximativ 150 metri pătrați, iar anul acesta în jur de 250 metri pătrați. O a treia lucrare este în discuții, iar la final, va fi cea mai mare pictură murală dintr-un centru istoric din România. „La ora actuală, cea mai mare pictură murală din țară se află în Timișoara, și are 500 de metri pătrați. Zidul nostru complet, la final, va fi de aceeași suprafață, și va fi cu siguranță cea mai mare lucrare murală dintr-un centru istoric, nu numai din România, ci și din zona asta a Europei“, a adăugat Cătălin Cantor.

Esti Companie? Aplica gratuit!

Puteţi adăuga job-urile disponibile în compania dumneavostră pentru a fi vizibile pe site-ul BizBraşov, dacă solicitaţi un cont. Doar aşa veţi putea intra în contact direct cu candidaţii.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*