Formarea profesională şi dezvoltarea de noi competenţe ar trebui să devină o normalitate pentru sistemul educaţional din România, nu o opţiune, a spus Arthur Mattli, ambasadorul Elveţiei în România, în cadrul unei conferinţe despre cum se poate îmbunătăţi sistemul educaţional românesc, organizată de Camera de Comerţ Elveţia-România. „Cred că în Elveţia avem un secret, iar acesta este formarea profesională. Avem cea mai mică rată a şomerilor din lume şi este un paradox, noi îl numim «paradoxul elveţian», pentru că avem cea mai mică rată de absolvire în universităţi. Cum este posibil ca o ţară cu atâţia oameni competitivi să aibă o rată atât de scăzută de absolvenţi de universitate? Aici intervine acea luptă pentru skilluri (competenţe). La noi nu este vorba de bani, ci de ceea ce poţi face tu ca om, cu mâinile tale. Pe această linie ne concentrăm şi asta face acest training, îţi dezvoltă competenţele. Aceste formări profesionale trebuie să fie viitorul, nu să fie o excepţie, o opţiune“, a spus Arthur Mattli, ambasadorul Elveţiei în România.
Reprezentanţii mediului de afaceri, care susţin că absolvenţii – de orice nivel – nu sunt pregătiţi pentru a intra pe piaţa muncii după ani de pregătire pe băncile şcolii, au susţinut că ei sunt dispuşi să investească în educarea tinerilor care vor forma următoarele generaţii de resurse umane, însă au nevoie de sprijin din partea instituţiilor de stat, din partea părinţilor, deoarece numai dacă se implică toţi factorii din jurul copiilor se pot vedea schimbări în bine.
„Suntem dispuşi să investim în educaţia copiilor, suntem dispuşi să plătim chirii pentru internate pe şapte ani. Dar este nevoie să lucrăm împreună. Se vede de ce sunt în stare aceşti copii dacă te ocupi de ei, dacă le dai un anturaj potrivit. Dacă ştii să faci ceva cu ei, rămâi uimit de ce pot face. Noi în primul an am făcut meditaţii de aritmetică şi ortografie, iar acum avem prima generaţie care a absolvit şcoala profesională şi care a absolvit şi primul an de facultate. Iar de la universitate avem feedback că sunt unii dintre cei mai buni studenţi. Asta este normalitatea“, a spus Werner Braun, preşedinte al Clubului Economic German din Braşov.
El a povestit cum a reuşit să readucă „acasă“ un tânăr român care se stabilise împreună cu familia în Spania şi care renunţase la studii înainte de a pleca din ţară.
„Eram în concediu în Spania şi am avut o problemă cu telefonul. Acest tânăr m-a ajutat cu problema mea şi din curiozitate l-am întrebat cu ce se ocupă. Mi-a spus că spală butoaie de chimicale într-o firmă, iar eu i-am propus să vină în România şi să înveţe o meserie. L-am adus în ţară, era din Braşov, şi i-am făcut o formare profesională iar în nouă luni a montat la noi în firmă automatizări industriale. Băiatul acesta avea 23 de ani, a întrerupt şcoala la 16 ani, şi totuşi a fost în stare să înveţe. Într-un an va ajunge la nivel de inginer.“
De asemenea, pentru a asigura cazare elevilor care se pregătesc în Școala Profesională Kronstadt din Braşov, Werner Braun a depus la primărie un contract de închiriere garantată pe 7 ani pentru ca primăria Braşov să dezvolte un cămin pe 10 etaje în care elevii să fie cazaţi.
„Facem un cămin de 10 etaje, ultramodern, cu sală de recreere pentru copii. Noi nu putem investi în imobiliare, dar am pus la dispoziţia primăriei din Braşov contracte de închiriere garantată pe 7 ani. Cu astea ei se duc la bancă, au luat banii, au luat un dezvoltator imobiliar şi acum se face căminul“, a spus Werner Braun.