Compania Electroprecizia AG, parte a holdingului Electroprecizia Săcele, va contracta un credit de două milioane de lei pentru refinanțarea amenajării și modernizării sediului social. Decizia finală ar urma să fie luată de acționarii companiei în cadrul adunării generale care va avea loc pe 25 noiembrie.
În aceeași ședință, aceștia vor decide asupra fuziunii prin absorbție a societăților Electroprecizia Automotive Equipment S.R.L (societate abosorbita) cu Electroprecizia Electrical Equipment S.R.L. (societate absorbanta). Compania Electroprecizia controlează peste 99% din fiecare societate.
Afacerile companiei Electroprecizia au urcat anul trecut până la 157,78 milioane de lei (33,5 milioane de euro), în creștere cu 12,7% față de 2017, când raportase un business de 139,98 milioane de lei.
Venitul consolidat a înregistrat o creștere cu 14,6%, de la 154,48 milioane de lei la 177,06 milioane de lei, în timp ce cheltuielile au crescut cu 13,4%, de la 149,96 milioane de lei la 170,11 milioane de lei. Evoluția a fost generată de activitățiile de producție motoare electrice, dezvoltarea activității de lucrări electrice și de construcții, respectiv din închirierea activelor. În aceste condiții, profitul net al societății a ajuns la 5,71 milioane de lei, în creștere cu 28% față de câștigul net înregistrat în 2017.
Pentru 2019, grupul și-a bugetat investiții de 4,25 milioane de euro, dintre care 2,39 milioane de euro pentru construcții și infrastructură și 1,86 milioane de euro în retehnologizare.