Parcul Industrial Brașov, o investiție a grupului de firme ICCO în Ghimbav, se va extinde cu 16 hectare, urmând să ajungă la 75 de hectare, ne-a declarant omul de afaceri Călin Costan, proprietarul grupului. De asemenea, compania va demara proiecte investiționale de circa 10 milioane de euro până la finele anului, a mai spus sursa citată. Proiectele investiționale constau într-o hală de producție, o facilitate de depozitare pentru clienții parcului, dar și într-o grădiniță cu o capacitate de 120 de locuri, astfel încât angajații din parc să își poată educa copiii în apropierea locului de muncă. Investiția în grădiniță se va ridica la circa 1,7 milioane de euro.
Compania ICCO Parc Industrial, cea care administează parcul industrial, și-a majorat, anul trecut, afacerile cu aproximativ 10%, până la 35,04 milioane de lei.
Industrial Park Braşov a luat fiinţă în anul 2007. Prima hală construită avut o suprafață de 10.000 de metri pătrați. ICCO, în calitate de administrator al parcului, furnizează utilităţile, oferă servicii centralizate de pază perimetrală și control acces, iluminat exterior, activități sanitare exterioare halelor, întreținere spații verzi, activități de deszăpezire. În cadrul parcului funcționează şi un centru medical şi o zonă de manipulare TIR-uri.
Clienții Industrial Park Brașov sunt companii românești și străine, care au decis dezvoltarea activității în România și care au în comun interesul de a dezvolta afaceri de tip Greenfield, pe baza unui scenariu de închiriere pe termen lung. Halele de producție sunt construite pe baza cerințelor specifice clienților, în funcție de tipul de activitate desfășurat. Strategia Industrial Park Braşov a eliminat din start construcţia speculativă. Mai întâi, s-a găsit clientul, s-au definit nevoile de activitate, apoi s-au proiectat halele şi s-au ridicat exact cum a dorit clientul. Până acum, companiile care au ales Industrial Park Braşov sunt din zona de producție. Printre acestea se numără Preh, Benchmark Electronics, Sennheiser, Vitesco (fosta Continental Powertrain), EDS România sau Harsha Engineering.
Fondat în anul 1990, ICCO este un grup de firme românești specializate în proiecte industriale complexe și servicii profesionale pentru dezvoltarea afacerii. Grupul ICCO a dezvoltat prin firmele membre un set de competențe extinse, care permit realizarea de proiecte de anvergură, integrează personal specializat și garantează termene și costuri. Firmele din grupul ICCO oferă soluții și servicii integrate în domenii precum dezvoltări imobiliare, instalații și construcții industriale și civile, industrie, electronică și furnizarea de echipamente și servicii medicale.