Economic, Stiri Brasov

Brașovenii de la Vegis: Creșterea interesului pentru mierea de Manuka a dus la scăderea calității acesteia

Mierea de Manuka este în topul celor mai vândute produse din ultimii ani în magazinele de profil, astfel că aproape toţi jucătorii din piaţă au inclus în portofoliu un astfel de brand. S-a ajuns, însă, la o supraofertă şi la deteriorarea calităţii, ceea a dus la o scădere a încrederii clienţilor în produs, a declarat, pentru News.ro, Mihai Bucuroiu, fondatorul unui magazin de produse bio şi naturiste.

„Interesul pentru mierea de Manuka a crescut foarte mult în ultimii ani, ceea ce i-a făcut pe mai toţi jucătorii din piaţă să includă în portofoliu un brand de Manuka. S-a generat, astfel, supraofertă, dar şi o scădere a calităţii, pentru că nu toţi jucătorii aduc branduri certificate. Este aproape paradoxal să vezi că un produs de acest tip poate fi contrafăcut. Rămâne o soluţie foarte populară pentru prevenţie şi tratament în sezon, însă încrederea clienţilor în produs este afectată”, a declarat pentru News.ro Mihai Bucuroiu, fondatorul magazinului online de produse bio şi naturiste Vegis.ro.

Cele mai vândute cinci produse pe această platformă sunt: uleiul de cocos, mierea de Manuka, bicarbonatul, scorţişoara şi lecitina, iar cele mai multe comenzi vin din Bucureşti, Braşov, Timiş, Cluj şi Iaşi.

De asemenea, cea mai căutată categorie de produse o reprezintă suplimentele alimentare, urmate de produsele alimentare naturiste.

”Stimulentele pentru imunitate sunt căutate în sezonul rece, de la Mierea de Manuka, până la produse apicole şi suplimentele alimentare pe bază de plante”, adaugă Mihai Bucuroiu.

Acesta subliniază că nu a identificat schimbări majore în preferinţele clienţilor, practic se păstrează în liniile identificate anul trecut.

Mai mult, 3% din produsele comercializate merg la export, iar românii stabiliţi în afara ţării caută produse apicole şi ceaiuri.

”Am introdus anul trecut opţiunea de livrare în străinătate, tocmai pentru că am observat o creştere a interesului românilor stabiliţi în afara ţării faţă de produsele naturiste româneşti, pe care nu le pot găsi cu uşurinţă în alte părţi ale lumii. Apicolele româneşti şi ceaiurile sunt foarte populare. Ponderea livrărilor în afara ţării se menţine destul de mică, sub 3% din total din total”, a mai spus Mihai Bucuroiu.

Compania estimează pentru acest an afaceri de aproape 3 milioane de euro, de la 2,5 milioane euro anul trecut.

”Ca şi 2019, 2020 va fi un an de consolidare, în care obiectivul este să avem o creştere susţinută, mai mare decât creşterea naturală a pieţei. Ne aşteptăm să terminăm în forţă anul. Având în vedere că şi anul trecut finalul de an a fost foarte bun, ne mulţumim cu o creştere de 15-20% faţă de lunile similare din 2018”, adaugă el.

Compania nu are în plan deschiderea unui magazin fizic, offline.

”Vegis.ro a fost gândit încă de la început ca proiect online, în care ne bazăm foarte mult pe a oferi informaţie clienţilor şi pe informarea lor înainte de achiziţie. Este important ca în cazul acestor produse, clienţii să facă demersuri pentru a se informa şi a decide în cunoştinţă de cauză ce produse sunt interesante. Astfel, pentru că dorim să beneficiem de oportunităţile din online, momentan nu luăm în considere extinderea către offline”, a declarat reprezentantul companiei.

Valoarea medie a unei comenzi pe site depăşeşte 150 lei, spune el.

”Valoarea medie a comenzii este un indicator foarte interesant din prisma felului în care cumpără românii astfel de produse. Când am lansat Vegis.ro, acum aproape zece ani, clienţii erau circumspecţi şi valoarea medie a comenzilor era sub 100 lei. Apoi, în urmă cu câţiva ani, clienţii au devenit tot mai dornici să experimenteze produse noi şi să-şi extindă interesul faţă de produse bio şi către cosmetice, către produsele alimentare, detergenţi sau alte categorii conexe. Acest comportament a dus la o creştere a valorii medii la peste 150 lei. Apoi, începând de anul trecut, se observă un nou comportament: clienţii noi merg ţintit către anumite produse şi sunt tot mai mulţi. Acest lucru ne indică nouă faptul că tot mai mulţi dintre clienţii noştri fac achiziţii documentate înainte, în care ştiu mai clar ce produse le sunt necesare. Iar comanda media a scăzut uşor datorită acestui tip de comportament”, a precizat Bucuroiu.

În 2018, aproximativ 65% din totalul clienţilor site-ului erau femei, cu vârsta cuprinsă între 25 şi 54 de ani, preocupate de un stil de viaţă sănătos şi echilibrat, nu doar din perspectiva alimentaţiei şi dietei, ci şi pentru îngrijire personală, îngrijirea casei şi a copilului.

”Anul trecut am înregistrat o creştere foarte mare a cifrei de afaceri, de 40% faţă de 2017, depăşind pragul psihologic de 2,5 milioane euro. Toamna trecută ne-am mutat într-un nou depozit în Braşov, în plin sezon de vârf, practic, astfel că tot anul a fost o cursă foarte intensă. Aşa că pentru 2019 ne-am stabilit ca obiectiv consolidarea poziţiei şi optimizarea proceselor interne, cu accent mai redus pe dezvoltarea extensivă. Vibe-ul pentru sezon este unul grozav, deja suntem pregătiti şi ne aşteptăm să fie cel mai bun sezon”, concluzionează Bucuroiu.

Magazinul online a fost înfiinţat la începutul anului 2012 şi comercializează produse naturiste, bio sau vegane, fiind considerat este cel mai mare magazin online de produse naturiste din România.

Esti Companie? Aplica gratuit!

Puteţi adăuga job-urile disponibile în compania dumneavostră pentru a fi vizibile pe site-ul BizBraşov, dacă solicitaţi un cont. Doar aşa veţi putea intra în contact direct cu candidaţii.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*