Proiectul construcției unei noi săli de sport în Făgăraş, în valoare de aproximativ 7,7 milioane de lei, ce urmează să fie realizat prin Compania Naţională de Investiţii (CNI) cu fonduri guvernamentale, este blocat din cauza contestării în instanţă a procedurii de achiziţie pentru contractul de proiectare şi asistenţă tehnică, au precizat reprezentanții Primăriei Făgăraș.
Sala va dispune de o tribună cu 100 de locuri, vestiare pentru sportivi şi grupuri sanitare pentru public. Aceasta este destinată uzului didactic, dar va putea fi folosită şi în timpul vacanţelor sau weekend-urilor. Totodată, sala va putea fi utilizată şi pentru activităţi non-sportive de genul celor culturale sau recreative (serbări, prelegeri, expoziţii etc.).
Proiectul a fost aprobat în cadrul subprogramului Săli de sport, realizat prin cadrul Programului Naţional de Construcţii de Interes Public sau Social derulat de CNI, cu o valoare de 6.479.584 lei (fără TVA), respectiv 7,71 milioane de lei, cu tot cu TVA. Vechea sală de sport a fost demolată în 2017, deoarece risca să se prăbuşească, după cum au susținut oficialii Primăriei. A fost aleasă varianta construcţiei unei noi clădiri, după ce s-a constatat că refacerea celei vechi, de 80 de ani, ar fi costat mai mult – nu avea fundaţie, era zugrăvită cu humă, iar grinzile şi instalaţia de căldură prezentau probleme