Social, Stiri Brasov

Ce măsuri au luat autoritățile pentru combaterea extinderii focarului de pestă porcină: Accesul în pădurea unde au fost găsiți cei doi mistreți a fost blocat

Ca urmare a confirmării oficiale a Pestei Porcine Africane la mistreț în fondul cinegetic nr.3 Homorod, aparținand de RPL.OS Pădurea Bogătii, județul Brașov, Instituția Prefectului județul Brașov, împreună cu DSVSA Brașov, a stabilit și dispus măsurile necesare combaterii focarului, în cadrul ședinței Centrului Local de Combatere a Bolilor Brașov.

În fondul de vânătoare în care s-a declarat boala s-a constituit o zonă afectată cu o rază de 13 km care este compusă din: zona infectată, pe o rază de 8 Km, și zona tampon, de 5 km în exteriorul zonei infectate.

Localitățile din zona infectată sunt: Cața, Merchiașa, Rupea, Homorod, Rupea Gară, Ungra, Hoghiz, Fântâna, Bogata Olteană, Dopca, Mateiaș, Racoș, iar fondurile de vânătoare afectate sunt: AJVPS Rupea – 2 Fișer, 5 Ungra, 6 Racoș și FV nr. 8 Valea Bogății administrat de SC Doripesco SRL.

Localitățile din zona tampon sunt: Paloș, Jimbor, Fișer, Dacia, Dăișoara, Cuciulata, Lupșa, Drăușeni.

S-au dispus măsuri minime de biosecuritate ce trebuie respectate în timpul inspecţiilor / patrulărilor / vânătorilor / după manipularea vânatului în toate fondurile de vânătoare de pe raza judeţului, precum și în cazul exploatărilor forestiere:

– mijloacele de transport pentru material lemnos vor fi supuse dezinfecției la ieșirea din pădure;

– drumurile de acces în fondurile de vânătoare vor fi supuse unei dezinfecții cu un utilaj agricol de stropit;

– schimbarea hainelor şi încălţămintei cu care s-au efectuat deplasări în fondurile de vânătoare;

– dezinfecţia locului unde s-a manipulat vânatul;

– ambalarea carcaselor/cadavrelor de mistreţi în ambalaje (saci) de plastic de unică folosinţă;

– neutralizarea mistreţilor cu rezultat pozitiv şi/sau negativ în direcţia pestei porcine africane;

– neutralizarea subproduselor nedestinate consumului uman (masa gastrointestinală, piele) de la mistreţi, indiferent de rezultatul testului în direcţia pestei porcine africane;

– se interzice circulația animalelor domestice (ovine, caprine, bovine, etc.) prin incinta pădurii în zona afectată;

– se interzice recoltarea produselor tip „acccesorii ale pădurii” (ciuperci, fructe de pădure, etc) în zona afectată;

– se interzice accesul, din orice motive, a persoanelor neautorizate în zona afectată;

Împreună cu personalul din cadrul IPJ Brașov se va organiza controlul mijloacelor de transport în scopul identificării transporturilor ilegale de animale şi produse de origine animală, precum și controlul privind respectarea de către persoanele fizice a interdicțiilor cu privire la accesul în zonele de restricție.

 

BizBrașov a anunțat, ieri, îm premieră confirmarea suspiciunilor prezenței virusului de pestă porcină la Brașov.

S-a confirmat: Brașovul, ultimul județ pe harta gripei porcine. „Este doar în mediul silvatic, nu în gospodării sau în ferme”

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Ultimele Articole

Garda Forestieră Brașov – amenzi de 132.000 de lei în starea de urgență
În perioada instaurării stării de urgență, Garda Forestieră Brașov a întreprins acțiuni specifice de control derulate cu personalul propriu sau
Mâine se redeschid terasele. Se analizează posibilitatea extinderii suprafeței acestora
De maine se deschid terasele in municipiul Brasov. Astazi, primarul George Scripcaru a avut o intalnire cu reprezentanții asociațiilor comercianților
Trenul Bucureşti-Braşov, defectat la Timișu de Jos. Traficul feroviar, blocat
Un tren cu 65 de călători care circulă pe relația București Nord-Brașov s-a defectat, duminică, în zona localității Timișu de
Brașovul ajunge la 750 de infectări cu SARS-CoV-2, după șapte noi cazuri depistate
Șapte noi cazuri de îmbolnîvire cu COVID-19 au fost raportate la Brașov, care ajunge astfel la 750 de cazuri de
Un epileptic de 50 de ani, a 53-a victimă COVID-19 de la Brașov
Alte șase persoane, cu vârste cuprinse între 50 și 77 de ani, au murit din cauza noului coronavirus în România,
Focar de coronavirus la Codlea: 11 din cei 60 de angajați ai companiei Driessen Manders au fost infectați. „Pacientul zero”
11 persoane din cei 60 de angajați ai companiei codlene Driessen Manders Company au fost depistate pozitiv la testul COVID-19.
Șapte noi cazuri de SARS-CoV-2 depistate la Brașov, care ajunge astfel la 743 de infectări. România sare de 19.100 de
Până astăzi, 30 mai, pe teritoriul României, au fost confirmate 19.133 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID –
Normele pentru redeschiderea teraselor au fost publicate în Monitorul Oficial: fiecare client va fi înregistrat, meniurile nu se transferă de
Normele care trebuie respectate la redeschiderea teraselor au fost publicate în Monitorul Oficial, acestea stabilind că nu se va permite
Brașovul ajunge la 52 de decese COVID-19. Ultimul, un bărbat de 62 de ani, cu multiple comorbidități
Cinci noi decese din cauza infectării cu Covid-19 au fost anunțate sâmbătă în România de către Grupul de Comunicare Strategică,
O femeie de 55 de ani, cu multiple comorbidități, al 51-lea deces COVID-19 la Brașov
Bilanțul deceselor din cauza coronavirusului a ajuns în România la 1.248, după raportarea vineri seară a alte opt decese ae
O treime din medicii români au emigrat: Cea mai mare rată de emigrare din lume
Circa o treime dintre doctorii români, care au studiat în România, au emigrat și își desfășoară activitatea profesională în străinătate,
Banca Mondială: Poluarea din Brașov nu ține de ceea ce se întâmplă efectiv în oraș, ci de traficul rutier. „În
Marcel Heroiu, reprezentant al Băncii Mondiale, le-a prezentat, astăzi, consilierilor locali rezultatele studiilor pe care Banca Mondială le derulează în
Amenzi de 42.000 de lei aplicate de CRPC agenților economici din Piața Astra și Brintex. Produsele alimentare erau așezate în
Amenzi în valoare de 42.000 de lei au fost aplicate de comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) mai multor
Electrica reia activitatea centrelor de relații cu clienții începând din 2 iunie. Toată lumea va intra cu mască
SDEE Transilvania Sud a decis reluarea activității Centrelor și Ghișeelor de Relații cu Utilizatorii, începând cu data de 2 iunie
Doar 17 persoane mai sunt în carantină COVID – 19, la Brașov. În schimb, numărul autoizolaților a depășit 1.700
Centrele de carantină de la nivelul județului încep să se golească de la o zi la alta, ținând cont că
Construcția noii baze sportive din Zărnești a intrat în linie dreaptă. Investiția este de peste 18,6 milioane de lei
Proiectul tehnic al noului stadion din Zărnești a fost finalizat, Primăria începând să elibereze autorizațiile necesare pentru demararea lucrărilor. „La
CJ Brașov investește 1,8 milioane de lei pentru a intra în „era online” și a reduce birocrația
Consiliul Județean Brașov este primul consiliu județean din România care implementează un sistem informatic integrat privind digitalizarea administrativă. Astfel, în
Scad ratele la creditele în lei: BNR a redus dobânda de politică monetară la 1,75%
Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României (BNR) a hotărât reducerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de
Dezinfectanți, măști de protecție, dar și termometre pentru 63 de unități de învățământ din Brașov. De luni se redeschid și
Primăria a început azi distribuirea materialelor de dezinfecție și protecție împotriva răspândirii coronavirusului către unitățile de învățământ care urmează să
VIDEO Centrul Cultural Reduta Brașov sărbătorește 1 iunie online cu o proiecție în premieră
De Ziua Internațională a Copilului, petrece timpul alături de copilul tău! Împreună veți ajunge într-o lume magică a animației printr-o