Prefectul Marian Rasaliu a precizat că la nivelul județului Brașov există o suspiciune de pestă porcină africană, după ce într-o pădure de lângă comuna Homorod au fost găsiți doi mistreți cu simptomatologie similară. „Mistreții prezintă suspiciuni de pestă procină africană, rezultatele vor veni în această după-amiază. Aveau spume la gură și stare febrilă”, a precizat prefectul.
Acesta a adăugat că, în regim de urgență, au fost prelevate probe de DSVSA și au fost trimise la laborator. „Astăzi, la ora 12.00 am convocat o întâlnire cu primarii din zona Rupea, cei de la DSVSA, polițiștii, jandarmii pentru luarea unor măsuri de urgență pentru a limita și ține acest focar în pădure și boala să nu pătrundă în localități. Până primim confirmarea de la laborator, noi luăm măsuri pentru a preîntâmpina eventualele incidente”, a explicat prefectul.