Social, Stiri Brasov

Compania Apa anunță etapizarea lucrărilor de pe Titulescu. Traficul va fi oprit parțial, pe cinci tronsoane de drum, până în 22 decembrie

Compania Apa Braşov a demarat, în 4 octombrie, lucrările de modernizare a reţelelor de apa potabilă pe strada Nicolae Titulescu. Lucrarea constă în amplasarea unei conducte de fontă ductilă cu diametrul de 500 mm şi a doua conducte de distribuţie apă potabilă din polietilenă cu diametrul de 160 mm. „Este o lucrare de mare anvergură şi cu o importanţă deosebită pentru locuitorii strazii Nicolae Titulescu, dar mai ales pentru oraşul Braşov. Conducta de fontă ductilă a cărei construcţie este deja realizată pe străzile Avram Iancu, Cuza Vodă, Iuliu Maniu şi Castanilor, este menită să asigure necesarul de apă potabilă în zona de nord a Braşovului (Bartolomeu) care va avea o dezvoltare importantă în anii următori. În perioada 22 octombrie – 22 decembrie 2019 va continua execuţia lucrărilor pe strada N. Titulescu între intersecţia cu strada Dorobanţilor şi Calea Bucureşti”, se arată într-un comunicat al Companiei Apa.

Lucrările vor cuprinde operaţiuni de manevrare şi instalare a conductelor de fontă ductilă şi a celor de distibuţie, din polietilenă. Pentru a reduce la maximum orice risc de producere a unor evenimente în trafic, este imperios necesar ca amplasamentul/şantierul să fie cât mai puţin afectat de traficul rutier.

Din acest motiv, ca urmare a unei analize comune realizate de reprezentanţii Primăriei Braşov, Poliţiei Rutieră, Poliţiei Locale, Companiei APA Braşov şi constructorului lucrării, a fost pregătit un grafic de execuţie pe cinci tronsoane în incercarea de a afecta cât mai puţin atât traficul în zonă cât şi evoluţia lucrărilor în sine.

Astfel, în perioada 22 octombrie – 3 noiembrie 2019 vor fi executate lucrări pe tronsonul cuprins între strada Dorobanţilor şi strada N. D. Cocea cu interzicerea totală a circulaţiei auto pe acest porţiune de stradă.

Pentru cei care au intenţia să se deplaseze dinspre centrul oraşului (15 Noiembrie) sau strada Castanilor spre N. Titulescu, traficul auto va fi presemnalizat pe str. Castanilor (tronsonul între Iuliu Maniu și 15 Noiembrie) si pe str.15 Noiembrie (înainte de ”Patria”). Rutele alternative sunt:

  • strada N. Titulescu, între Castanilor și Dorobanților
  • strada Dorobanților – Română – N.D. Cocea – N. Titulescu/15 Noiembrie.

Pentru cei care au intenția să se deplaseze dinspre Calea Bucuresti, traficul auto va fi presemnalizat pe C. București în zona cunoscută ca „Trei alimentare”. Circulația va fi posibilă pe strada N. Titulescu, între Calea București si N.D. Cocea și poate fi continuată pe N.D. Cocea – Păun Pincio – Dorobanților – 15 Noiembrie. Accesul pe N. Titulescu în zona Castanilor-Dorobanților nu va fi posibil decât dinspre centrul orașului sau dinspre Castanilor.

În perioada 4 noiembrie – 10 noiembrie 2019 vor fi executate lucrări pe sectorul cuprins între N.D. Cocea și Dimineții. Traficul va fi restricționat pe un singur sens, dinspre Dimineții spre Castanilor. Conducătorii auto care au intenția să ajunga dinspre Patria în zona N. Titulescu, între Dimineții și Calea București, o pot face pe traseul N. Titulescu-Dorobanților – Cezar Boliac – Dimineții – N. Titulescu.

În perioada 11 noiembrie – 24 noiembrie 2019 vor fi executate lucrări pe sectorul cuprins între Dimineții și Roșiorilor. Traficul va fi restricționat pe un singur sens, dinspre intersecția cu Roșiorilor spre Castanilor. Conducătorii auto care au intenția să ajungă dinspre Patria în zona N. Titulescu, între Roșiorilor și Calea București o pot face pe traseul 15 Noiembrie – Petru Rareș – N. Titulescu sau C. București – N. Titulescu.

În perioada 25 noiembrie – 13 decembrie 2019 vor fi executate lucrări pe sectorul cuprins între Roșiorilor și Petru Rareș. Traficul va fi restricționat pe un singur sens, dinspre intersecția cu Petru Rareș spre Castanilor. Conducătorii auto care au intenția să ajungă dinspre Patria în zona N. Titulescu, între Petru Rareș și Roșiorilor, o pot face pe traseul N. Titulescu – Roșiorilor – Păltiniș – Petru Rareș -N.Titulescu sau o pot face pe traseul 15 Noiembrie – Petru Rareș – N. Titulescu sau C. Bucuresti – N. Titulescu. În decursul acestei perioade este programată o lucrare importantă de conectare a conductei de fontă ductilă (DN 500 mm) cu o altă conductă (DN 700 mm) în intersecția străzilor N. Titulescu – Serii – Păltiniș. Această lucrare va necesita blocarea totală a acestei intersecții pentru o perioadă de 3 zile, estimată pentru 06 – 08.11.2019. În acest interval de timp nu va putea fi asigurată o cale de acces auto pe N. Titulescu, dinspre C. București spre Patria, pe străzile adiacente. Accesul se va putea face doar dinspre Patria.

În perioada 14 decembrie – 22 decembrie 2019 vor fi executate lucrări pe sectorul între Petru Rareș și Calea București. Traficul va fi restricționat pe un singur sens, dinspre Calea București spre Castanilor. Conducătorii auto care au intenția să iasă din N. Titulescu în Calea București, o pot face pe traseul N. Titulescu – Petru Rareș – 15 Noiembrie – Calea București.

Având în vedere amploarea lucrărilor este necesară menținerea parcărilor libere, pe ambele părți ale străzii N. Titulescu, pe acele porțiuni pe care sunt exectate lucrări și pe străzile adiacente pe care traficul va fi redirecționat.

Întreaga zonă va fi semnalizată corespunzător.

În toată această perioadă, Compania APA Brașov va transmite în permanență informări referitoare la stadiul lucrărilor, astfel încât să fie cunoscute din timp reglementările de trafic ce vor fi aplicate înainte de începerea lucrărilor, pe fiecare din cele 5 tronsoane.

Această lucrare face parte dintr-un contract de reabilitare și extindere a reţelelor publice de distribuție apă potabilă din municipiul Brașov, finanțat prin Programul Operațional de Infrastructură Mare.

Valoarea întregului contract este de aproximativ 19,24 milioane de lei, inclusiv TVA.

 

Esti Companie? Aplica gratuit!

Puteţi adăuga job-urile disponibile în compania dumneavostră pentru a fi vizibile pe site-ul BizBraşov, dacă solicitaţi un cont. Doar aşa veţi putea intra în contact direct cu candidaţii.

Un comentariu

  1. Pingback: Traficul rutier va fi interzis complet, începând de mâine, pe un tronson din strada Nicolae Titulescu - Biz Brasov

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*