Primăria Brașov are câteva cerințe de la firma care ar urma să organizeze evenimentele prilejuite de sărbătorile de iarnă în Piața Sfatului. Spectacolele vor debuta pe 1 Decembrie, în Piaţa Sfatului, la ora 17.30, când se va aprinde iluminatul festiv din oraş, iar în conformitate cu caietul de sarcini aferent licitației lansate pentru selecția organizatorului, prezentat de bzb.ro, pe scenă va urca Corul Unison, artiştii Filarmonicii Brașov, ai Operei Braşov, precum şi formaţia Dacika, cu concertul Dacika Symphonic. În aceeaşi seară va fi un foc de artificii, care se va corela cu retragerea cu torţe a vânătorilor de munte.
Și pentru noaptea dintre ani, edilii i-au impus organizatorului câteva nume de vedete pe care trebuie să le negocieze pentru a-I încânta pe brașoveni, respectiv Mandinga și Smiley. De altfel, ca în fiecare an, spectacolul de Revelion va începe cu un minirecital de muzică populară. Și la Cumpăna dintre ani arurma să fie pregătit un foc de artificii.
De atlfel, seara de 5 decembrie, este dedicată celor mici, iar în conformitate cu caietul de sarcini al licitației, organizatorul va trebui să „integreze Teatrul Arlechino din Braşov în conceptul evenimentului cu o piesă de teatru pentru copii”, conform bzb.ro. În Piața Sfatului ar mai urma să aibă loc un spectacol cu marionete mari al Teatrului pentru copii şi Tineret „Colibri” din Craiova şi spectacolul pentru copii „Planeta Veselă”.
Valoarea totală estimată pentru organizarea evenimentelor este de 499.800 lei, cu tot cu TVA, iar ofertele de la organiatorisunt așteptate până luni.