Imobiliare, Stiri Brasov

6 din 10 dezvoltatori se așteaptă la creșteri de prețuri pe piața imobiliară în următorul an

Un număr de 6 din 10 dezvoltatori imobiliari consideră că preţurile locuinţelor vor cunoaşte o creştere în următorul an, în timp ce doar 10% din total consideră că preţurile ar putea înregistra o tendinţă de scădere, potrivit unui studiu realizat în casrul unui târg imobiliar. În aceeaşi statistică, 30% dintre respondenţi susţin că preţurile ar putea stagna.

Potrivit acestora, cele mai mari impedimente întâlnite de la lansarea în România au fost, de-a lungul timpului, birocraţia şi lipsa forţei de muncă, urmate îndeaproape de evoluţia imprevizibilă a factorilor externi, precum programul Prima Casă, finanţarea, accesibilitatea mijloacelor de transport.

 

Brașovul este unul dintre orașele importante din România care a înregistrat scăderi de prețuri în sectorul imobiliar, relevă o analiză a Imobiliare.ro.

Apartamentele s-au ieftinit, per ansamblu, cu 0,9%, de la 1.146 la 1.136 de euro pe metru pătrat util. Scăderi au avut loc pe ambele segmente de piaţă analizate: locuinţele din blocurile vechi s-au depreciat cu 0,9% (de la 1.131 la 1.121 de euro pe metru pătrat), iar cele din noile ansambluri rezidenţiale cu 1% (de la 1.177 la 1.165 de euro pe metru pătrat), arată analiza portalului amintit.

O locuinţă poate fi achiziţionată, la nivel naţional, cu 1.272 de euro pe metru pătrat util, faţă de 1.264 de euro pe metru pătrat util la finele sezonului estival. „Interesant este că, deşi tendinţa generală a preţurilor a fost una ascendentă în prima lună de toamnă, în două dintre marile oraşe monitorizate constant de Imobiliare.ro – Brașov și Iași – au avut loc ieftiniri. Pe de altă parte, Bucureştiul şi Constanţa se situează, la egalitate, pe primul loc în clasamentul scumpirilor, cu marje de creştere peste media naţională”, se arată în comunicat.

Esti Companie? Aplica gratuit!

Puteţi adăuga job-urile disponibile în compania dumneavostră pentru a fi vizibile pe site-ul BizBraşov, dacă solicitaţi un cont. Doar aşa veţi putea intra în contact direct cu candidaţii.

Un comentariu

  1. Majoritatea a ceea ce se cumpara in “orasul” asta sunt i-mobile specultative! Mai facem un aeroport, sa creasca valoarea terenului in Ghimbav-Stupini, mai facem un proiect sa influentam piata care sta sa cada! Mai facem niste monstre de case/blocuri sa vina unii sa cumpere la duzina si tot asa!

    Bah, recunoasteti ca orasul asta e un ghetou! Ghetoul romaniei! De la gara, pana in orice capat ai lua la pas, este un ghetou!

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*