Angajaţii români au câştigat, în medie, 3.044 de lei net în luna august 2019, în creştere cu 14% faţă de perioada similară din 2018, arată datele Institutului Naţional de Statistică. Cel mai bine plătiţi angajaţi au fost cei din sectorul serviciilor IT, care au avut un salariu mediu de peste 6.700 de lei net în august 2019, iar cele mai mici salarii le-au obţinut angajaţii din industria textilă, al căror salariu mediu a fost de aproximativ 1.700 de lei net pe lună.
„Într-adevăr, IT-ul va rămâne în continuare în topul domeniilor cu cele mai mari salarii, iar acestea vor creşte, ca urmare a cererii mare de pe piaţă. Poate că salariile din IT nu vor creşte cu un ritm atât de susţinut ca până acum, dar cu siguranţă nu vor stagna“, a explicat Sorina Donisa, CEO al firmei de recrutare şi închiriere de forţă de muncă în regim temporar APT Resources & Services, parte a Work Service Group.
În ultimii cinci ani, salariul mediu din România a crescut cu aproximativ 70%, de la 1.800 de lei net în august 2015 la circa 3.000 de lei net în august 2019.
„Văd în continuare un potenţial mare de creştere salarială şi în afara domeniului IT, cum ar fi în domeniul serviciilor suport de tip business process outsourcing sau shared services. Acestea sunt domenii în care se fac în continuare angajări, deoarece companiile mută anumite procese din state cu o forţă de muncă mai scumpă în România“.
Creşterea salariului minim pe economie ca urmare a deciziilor luate de guvern, majorările salariale din sectorul bugetar, dar şi ofertele salariale mai generoase din mediul privat pe fondul deficitului de personal au fost principalii factori care au stat la baza creşterilor de salarii din ultimii ani.
„Creşterile salariale ale angajaţilor români vor fi de cel puţin 10% şi în 2020, pentru că există în continuare o cerere mare de candidaţi“, a mai spus Sorina Donisa.
În prezent, există zece sectoare din economie în care salariul mediu a depăşit valoarea de 1.000 de euro net pe lună, mai arată datele statistice. Astfel, în topul domeniilor cu cele mai mari salarii medii se mai află, pe lângă serviciile IT, următoarele sectoare: rafinării (unde salariul mediu a ajuns la 6.233 de lei net în august 2019), extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale (5.763 lei net), transporturi aeriene (5.375 lei net), asigurări (5.218 lei net), bănci (5.043 lei net), activităţi de editare software (5.030 lei net), servicii anexe extracţiei (4.998 lei net), cercetare-dezvoltare (4.717 lei net) şi administraţie publică şi apărare (4.712 lei net).
La polul opus, în topul sectoarelor cu cele mai mici salarii în august 2019 se află industria textilă (1.754 de lei net), hoteluri şi restaurante (1.843 de lei net), fabricarea încălţămintei (1.928 de lei net) şi fabricarea mobilei (1.979 de lei net).
„Chiar dacă atragerea de personal nu este şi nu a fost uşoară în ultimii ani, noi am avut multe proiecte pe care le-am livrat, pe zona de financiar şi banking şi pe zona de servicii suport“.