Omul de afaceri Gheorghe Iaciu, proprietarul Expo Market Doraly, complex care a încasat anul trecut doar din chirii peste 12 milioane de euro, intenționează să pătrundă pe piața imobiliară nrașoveană prin intermediul Impact Developer & Contractor (IMP), din care deține circa 56%. Dezvoltatorul imobiliar, specializat pe segmentul rezidențial, a realizat în prima jumătate a acestui an venituri din vânzări de 79,53 milioane lei, cu 89,95% mai mari decât cele de 41,89 milioane lei din perioada similară a anului trecut. Este vorba despre 160 de locuințe livrate, cea mai mare parte în cartierul Greenfield din Băneasa. Nu mai puțin de 70 din aceste unități locative sunt cele incluse într-un contract semnat în primul trimestru cu Primăria Municipiului București, care vor fi acordate medicilor.
„Eu sunt activ investițional în toate companiile mele. Am mai cumpărat niște terenuri. Discutăm intrarea într-un parteneriat pentru achiziția de terenuri în Iași și Timișoara, dar vrem să cumpărăm și în Brașov și Cluj-Napoca“, susține Iaciu.