Stiri Brasov, Turism

Transportul pe cablu din Poiană, încasări de peste 23 de milioane de lei, în ultimul sezon. Tarifele pentru iarna 2019 – 2020 vor fi dezbătute vineri de către consilierii locali

Ultimul sezon de iarnă a fost unul prolific pentru administratorii instalațiilor de transport pe cablu. Astfel, în conformitate cu datele deținute de către Primăria Brașov la un număr de 2.126.248 treceri prin turnichete și 8.745.115 puncte consumate s-au înregistrat încasări totale de 23.475.562,50 lei. Din acești bani, 5.886.421,63 lei au revenit Municipiului Brașov, iar 17.589.140,87 lei au revenit SC Ana Teleferic SA, care deține opt instalații de transport, doar două telescaune fiind ale Primăriei. De altfel, compania a mai plătit sezonul trecut 1.635.334 lei, drept taxă de acces la domeniul schiabil.

În ședința de Consiliu Local de vineri, tarifele pentru instalațiile de transport pe cablu ar urma să fie dezbătute de către consilierii locali, iar executivul Primăriei a propus să rămână la același cuantum. Decizia vine în contextul în care, sezonul trecut, acestea au fost majorate în medie cu 7,54%. „Din analiza efectuată rezultă că tarifele practicate trebuie să acopere costurile şi să fie competitive, motiv pentru care propunem o menținere a tarifelor la nivelul celor aprobate pentru sezonul precedent. Este imperios necesară menţinerea unui sistem integrat de operare a tuturor instalaţiilor de transport pe cablu, inclusiv asigurarea lucrărilor de întreţinere a pârtiilor de schi şi pentru sezonul de iarnă 2019-2020, motiv pentru care s-a recurs în continuare la colaborarea cu SC Ana Teleferic SA care în prezent are în funcţiune 8 instalaţii de transport pe cablu şi experienţă în operarea instalaţiilor de transport pe cablu şi de producere a zăpezii artificiale”, se precizează în raportul de specialitate al proiectului de hotărâre care ar urma să fie dezbătut vineri.

În conformitate cu propunerea executivului Primăriei, o urcare sau o coborâre simplă cu telecabina va costa în noul sezon 25 de lei, pentru adulți și 12 lei pentru copii (cu vârsta între 6 și 12 ani). Un bilet urcare – coborâre cu telecabina va rămâne la 35 de lei pentru adulți, iar pentru copii va fi 20 de lei. Cartelele cu puncte pentru telecabină, telegondolă, telescaun și teleschiuri vor costa între 45 de lei, cartelă cu 10 puncte pentru adulți și 25 lei pentru copii, și va ajunge la 570 de lei pentru o cartelă cu 240 de puncte, care în cazul copiilor va costa 300 de lei.

PROPUNERE TARIFE DE ACCES LA TRANSPORTUL PE CABLU ÎN SEZONUL 2019-2020

 

TIP CARTELA ADULŢI COPII 6 – 12   ANI
TELECABINE
URCARE SIMPLĂ 25 LEI 12 LEI
URCARE ŞI COBORÂRE 35 LEI 20 LEI
COBORÂRE 25 LEI 12 LEI
TELECABINE, TELEGONDOLĂ, TELESCAUNE ŞI TELESCHIURI
10 puncte 45 LEI 25 LEI
20 puncte 80 LEI 40 LEI
30 puncte 115 LEI 60 LEI
60 puncte 200 LEI 105 LEI
80 puncte 230 LEI 135 LEI
120 puncte 330 LEI 180 LEI
240 puncte 570 LEI 300 LEI
ABONAMENTE
De la ora 1100 120 LEI 70 LEI
De la ora 1300 90 LEI 50 LEI
De la ora 1400 65 LEI 40 LEI
4 ore (din momentul cumpararii) 110 LEI 65 LEI
1 zi 150 LEI 85 LEI
2 zile 240 LEI 130 LEI
3 zile 340 LEI 180 LEI
4 zile 420 LEI 220 LEI
5 zile 500 LEI 260 LEI
6 zile 570 LEI 300 LEI
10 zile din sezon(consecutive sau nu) 1.050 LEI 650 LEI
20 de ore din sezon (timp minim 1 h ) 500 LEI 260 LEI

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Ultimele Articole

Mârlănie de tip PSD: După ce s-au opus prelungirii stării de alertă și au cerut constant eliminarea restricțiilor, acum pesediștii
Reprezentanţii PSD spun că românii devin ”ciumaţii Europei”, în contextul în care mai multe state au anunţat restricţii la frontiere
Brașovul realizase, până ieri, aproape 24.000 de teste COVID-19, rata de infectare fiind de 8%
În România au fost realizate până în acest moment 824.343 de teste, din momentul infectării primului pacient cu COVID-19, pe
Brașovul intră, mâine, sub Cod galben de furtuni, vijelii și ploi torențiale
Meteorologii au emis, sâmbătă, o avertizare Cod galben de instabilitate atmosferică, pentru jumătate de țară. Avertizarea va intra în vigoare
45 de noi cazuri de SARS-CoV-2 la Brașov. Județul ajunge la 1.950 de cazuri/ În România s-au raportat 698 de
Alte 698 de noi cazuri de infectare cu coronavirus s-au înregistrat în ultimele 24 de ore în România, bilanțul îmbolnăvirilor
VIDEO Polițiștii au amendat, ieri, 57 de „viteji” care nu purtau mască în locurile publice închise
Activitățile ample de verificare, în sistem integrat, au continuat în cursul zilei de 10 iulie 2020, în contextul prevenirii și
După ce doi angajați au fost depistați cu COVID-19, Maurer Imobiliare își testează personalul ca măsură de prevenție împotrivă răspândirii
Maurer Imobiliare este compania care încă din primele momentele ale instalării problemelor legate de Covid-19 în Brașov și nu numai,
11 persoane cu Covid 19, la Spitalul Făgăraș. 4 cazuri depistate doar astăzi
În ciuda faptului că autoritățile din Făgăraș au încercat să țină Covidul cât mai departe de spitalul lor, 11 persoane
7 sfaturi prin care să faci fotografii mai bune în călătorii
A venit vara și, odată cu ea,vremea concediilor. Restricțiile impuse la nivel global ne-au forțat poate să facem mici ajustări
Admitere liceu 2020: Peste 8.500 de elevi din toată țara au rămas nerepartizați. 599 de candidați sunt din Brașov
În această sesiune de admitere la liceu peste 8.500 de elevi au rămas nerepartizați. Cei mai mulți dintre aceștia sunt
Furau flori de tei din copacii de pe domeniul public și le vindeau la piață
Un echipaj al Politiei Locale Brașov s-a deplasat în cel mai scurt timp de la sesizarea BizBrasov, însă, din păcate,
De luni, și linia 22 a RATBV va fi electrificată. Până acum, au fost livrate la Brașov 10 autobuze electrice
RATBV SA va introduce în circulație de luni, 13 iulie 2020, autobuze electrice și pe linia 22, care deservește traseul
FOTO VIDEO O firmă din Brașov și una din Ploiești vor să construiască Complexul Sportiv Carpați. Investiția este 30,8 milioane
Joi, 9 iulie, a fost data limită pentru depunerea ofertelor pentru lucrările de amenajare a complexului sportiv Carpați, un proiect
Au fost afișate rezultatele admiterii la liceu 2020. Vezi aici listele cu elevii repartizați în Brașov
Rezultatele admiterii la liceu 2020 a absolvenților de clasa a VIII-a au fost publicate pe admitere.edu.ro și la avizierele liceelor.
Un brașovean a investit 60.000 de euro într-o aplicație de turism bazată pe conținut documentar
În urma unei investiții totale de peste 60.000 de euro, compania Smart Medianet Brașov a lansat aplicația de turism românească
1.369 de înscriși la facultățile de la Transilvania, în prima zi de înscrieri online
1.369 de dosare au fost înregistrate, online, în prima zi de înscriere la Universitatea Transilvania și, la fel ca anul
BestJobs: Românii își caută loc de muncă și în timpul verii. Care sunt joburile preferate de aceștia în luna iunie
BestJobs a scos la iveală faptul că românii își caută intens un nou loc de muncă sau vor să își
FOTO Șeful CRPC Brașov i-a acordat primul ajutor victimei unui accident petrecut pe trecerea de pietoni
O femeie a fost lovită de un autoturism condus de un bătrân de 70 de ani în spatele sediului Poștei
Medic Pneumolog: Profilul pacienților infectați cu COVID-19 se schimbă. Tot mai mulți tineri ajung în spitale
Medicul Pneumolog Beatrice Mahler, managerul celui mai mare spital de boli pulmonare din România, susține faptul că în ultimele zile
Brașovul ajunge la 1.905 cazuri de SARS-CoV-2, după încă 54 de infectați depistați. La nivel național s-au raportat 592 de
Până astăzi, 10 iulie, pe teritoriul României, au fost confirmate 31.381 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID
O borsetă cu 2.100 de euro găsită ieri în Zârnești a fost înapoiată proprietarului de către un cetățean cu spirit
Un bărbat în vârstă de 48 de ani din orașul Zărnești, județul Brașov, s-a prezentat la sediul Poliției Orașului Zărnești