Brașoveanca Izabela Ambrus, deputat UDMR, a povestit cum a fost umilită de soțul său, fostul prefect Romer Ambrus Sandor Mihaly, pe parcursul căscniciei sale. „Eu și fiica mea am fost victimele violenței psihice, psihologice și exact așa cum a zis și doamna, este cea mai grea pentru că nu se vede, nu lasă urme. După ce am ieșit din relația asta toxică, parcă s-au deschis porți și am putut înainta. Până atunci mă vedeam urâtă, proastă pentru că asta auzeam acasă, nu eram bună de nimic”, a povestit aceasta pentru Pro TV.
Am întâlnit-o pe Izabella Ambrus la o ședință de terapie în grup. Suntem la fundația Pas Alternativ, din Brașov, într-o sală plină cu victime ale violenței domestice. Izabella este avocat, dar își petrece mare parte a timpului în Parlamentul României, este deputat. Sunt numai câțiva ani de când ea însăși a trecut prin sesiuni de terapie, iar acum spune că vrea ca propria experiență să le servească drept exemplu acestor femei. Le-a pregătit câte o poșetă ce conține strictul necesar, în caz că trebuie să fugă din calea unui partener furios. „Credem că de la un anumit nivel să zicem că suntem cu studii medii sau superioare, este pe undeva, un motiv de rușine dacă ești bătută, dacă ești victima unei violențe psihologice. Eu personal, ani de zile am negat acest lucru și probabil aici am greșit.”
Femeia se referă la căsnicia prin care a trecut și care s-a încheiat în urmă cu trei ani. „În principal era beat. Venea tot timpul beat acasă și nimic nu era pe placul lui. Nu conta că este 12 noaptea, că e dimineață. El venea și efectiv trebuia să facem cum vrea el. Era violent, nimic nu era bine. Eu eram grasă, eram urâtă, eram proastă. Tot timpul mă desconsidera și m-am certat cu părinții mei. În această perioadă a fost cumplit. Eu nu am vorbit cu mama mea mai mult de jumătate de an din cauza lui. Eu efectiv l-am urmat.”
Izolarea partenerei de familie și prieteni este cel mai important semn al debutului unei relații abuzive. Alături de multe altele, controlul permanent, supravegherea, restricțiile financiare, implicarea directă în decizii banale, precum hainele pe care le poartă cineva sau mâncarea pe care o alege. Toate, ambalate în haina iubirii și a protecției.
De altfel, și Izabella mărturisește că a fost multă vreme confuză. „El trebuia să aibă dreptate, el trebuia să conducă. Eu acum le interpretez ca și semne, pentru că la sfârșitul relației, când au început discuțiile între noi, avea aceleași reacții. Discuțiile au început când a intrat el în Administrația Publică și probabil i-a întărit sentimentul de putere, să zicem, cu 4-5-6 ani înainte de divorț.”
Izabela povestește că pe vremea aceea câștiga bine ca avocat, însă nu i se părea normal să susțină doar ea familia. „Discuții legate de bani am avut întotdeauna. Nu era genul care să vină acasă cu salariul și poate asta ar fi trebuit să mă pună pe gânduri, pentru că așa e normal și firesc într-o căsătorie. Când sunt doi, să tragă ambii la aceeași căruță și să avem contribuții cât de cât egale. Eu întodeauna a trebuit să mă rog pentru a primi bani. Probabil, este tot un fel de autoritate, mă gândesc. Se numește agresiune economică. De câte ori aveam facturi de plătit, eu trebuia să stau cu o săptămână înainte să mă rog de el. Era degradant la un moment dat și de aici au început discuțiile. Să nu ai nicio contribuție față de copil, nicio obligație. Să nu te intereseze cu ce îl îmbrac, cu ce îi plătești meditațiile. A fost o perioadă grea atunci. Nu acesta a fost motivul divorțului. A fost infidelitatea. Dar acum eu știu că nu sunt nici prima și nici ultima femeie care ajunge să descopere că sunt mai mulți într-o relație. În schimb, datorită infidelității, avea un anumit comportament față de mine și copil: era agresiv verbal. Era veșnic în stare de ebrietate , veșnic nemulțumit, veșnic ne critica, în special pe mine poate și pe fiica mea, dar cu mine tot timpul avea ceva și nu se mai putea.”
În urmă cu patru ani s-a hotărât să divorțeze. „Eu am avut, vă spun sincer, gânduri de sinucidere. De foarte multe ori m-am gândit că aș pune capăt suferinței. Eu asta chiar o vedeam ca o soluție și nu mă mai gândeam mai departe, că ce se întâmplă cu copilul a fost un gest egoist din partea mea și mă bucur că nu am făcut-o.”
Nu i-a fost însă ușor, mai ales că fostul soț era unul dintre cei mai puternici și influenți oameni din tot județul Brașov. „Un an a durat și a fost urât, adică chiar urat a fost. Cu amenințări, cu telefoane, cu mesaje, chiar urat. Cu afirmații că „vă iau acoperișul de deasupra capului”. Asta oricum m-a marcat și nu numai mie mi-a zis-o, i-a zis-o și copilului. Atitudinea lui față de mine a fost profund umilitoare și undeva eu tot timpul mă învinovățeam. Asta a fost cel mai rău, gândindu-mă acum retroactiv pentru că de fapt, eu credeam că eu nu mă ridic la nivelul așteptărilor lui și de fapt nu era vorba despre asta.”
Izabela a început să se descopere cu adevărat după divorț. S-a implicat și mai mult în viața politică și publică și a ajuns vicepreședinte al Consiliului Județean Brașov, iar acum e deputat în Parlamentul României. Își dorește ca fiica ei să devină medic și militează pentru introducerea în școli a educației despre violența domestică.
Un comentariu
Felicitari doamnei Ambrus pentru franchete. Felicitari si domnului Vranceanu pentru acest articol.
Acest articol are un profund caracter educativ in special pentru femei, care trebuie tratate cu multa consideratie si respect in astfel de situatii – nu doar ca nu au nicio vina pentru astfel de situatii, ci demonstreaza si multa tarie de caracter si curaj facand fata (de multe ori o perioada indelungata) unor astfel de agresiuni. Opinia publica trebuie sa arate prin toate mijloacele ca dezaproba astfel de comportamente abuzive ale unor soti care nu sunt exemple demne de urmat.