Stiri Brasov, Turism

14,79 ha de pădure, „eliberate” pentru a se amenaja un nou drum forestier cu rol turistic, care va lega Poiana de Răcădău. Peste 5 ha vor fi reîmpădurite, după finalizarea lucrărilor

Edilii brașoveni au urma să amenajeze un nou drum forestier, astfel încât să accesibilizeze zona dintre cartierul Răcădău și Poiana Brașov și, în același timp, să creeze o nouă rută pentru drumeții și plimbări pe bicicletă ținând cont că șoseaua nu va fi deschisă circulației publice.

Specialiștii care au realizat proiectul tehnic au stabilit, împreună cu RPLP Kronstadt, pe teren, traseul viitorului drum, Drumul Gorița, care va avea o lungime de 11 km. Documentația a fost avizată de Ministerul Mediului, Garda Forestieră, Agenția de Mediu și toate instituțiile cu responsabilități în domeniu, iar RPLP Kronstadt derulează și procedura de obținere a autorizației de construcție, deși acest lucru nu este obligatoriu în cazul drumurilor forestiere. În conformitate cu declarațiile lui Dan Olteanu, directorul Regiei Publice Locale a Pădurilor Kronstadt, suprafața totală ocupată de drumul forestier este de 14,79 hectare, unde ar urma să fie efectuate tăieri de pomi, însă, odată ce drumul va fi amenajat, ca și în cazul Drumului Crucur (care leagă cartierul Noua de Timișul de Jos) marginile și taluzurile vor fi reîmpădurite, fie prin regenerarea naturală, fie prin plantări, astfel că peste 5 hectare din această suprafață va fi reîmpădurită.

Un drum util și în cazul apariției unor incendii de pădure

„Suntem în momentul în care s-a făcut inventarierea și marcarea masei lemnoase de pe culoarul trasat de proiectant. Urmează procedura de licitare a acestei mase lemnoase și eu sper să se adjudece, astfel încât să putem pune la dispoziția constructorului, anul viitor, acest teren. Parte din suprafață va fi reîmpădurită în momentul în care va fi gata drumul. Accesibilizarea fondului forestier este condiția de bază a dezvoltării durabile a pădurii: nu poți să îngrijești pădurea dacă nu poți să ajungi într-un anumit punct, atât din punct de vedere tehnic, cât și în cazul unei calamități. În acest moment ,este o suprafață foarte mare de pădure în care nu poți ajunge și în care nu poți desfășura alte activități. De exemplu, dacă e un incendiu, nu poți interveni. În lipsa unui drum forestier într-o exploatare, pădurea va fi prejudiciată mult mai mult decât prin prezența acelui drum. În momentul în care acest drum va fi gata, se va scoate doar lemnul care va fi exploatat conform prevederilor legale, fie că va fi vorba despre exploatare în sine sau de lucrări de întreținere. În plus, la fel ca în cazul drumului Crucur, de exemplu, au de câștigat și iubitorii de natură, care îl pot utiliza pentru agrement, pentru mersul cu bicicleta sau pentru plimbare“ a explicat Dan Olteanu. Acesta a mai adăugat faptul că lemnul de pe acest traseu nu este unul de calitate, astfel încât valorificarea acestuia va fi o problemă, în contextul în care și autorizațiile pentru transport sunt destul de scumpe, ținând cont că cei care îl vor exploata vor trebui să plătească permise de liberă trecere prin oraș.

Drumul nu afectează aria protejată Muntele Tâmpa

Culoarul stabilit de proiectanți, conform normativelor în vigoare, are maxim 23 de metri lățime, iar după finalizarea lucrărilor, drumul va avea lățimea de 3,5 metri. După cum a spus șeful Regiei Kronstadt, traseul nu este situat în aria de protecție Muntele Tâmpa și nu face legătura cu străzile din cartierul Șchei, iar dacă vor exista porțiuni de trasee turistice afectate de amenajarea drumului, acestea vor fi refăcute.

Construcția drumului face parte din contractul de finanțare nerambursabilă pentru dezvoltarea şi modernizarea infrastructurii silvice din proprietatea Municipiului Braşov, în valoare de aproximativ 1,5 milioane de euro, sumă care acoperă 100% cheltuielile eligibile. Această finanţare este obţinută prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală, submăsura 4.3 – “Investiţii pentru dezvoltarea, modernizarea şi adaptarea infrastructurii agricole şi silvice – infrastructură silvică” pentru proiectul ,,Investiţii pentru dezvoltarea şi modernizarea infrastructurii silvice în fondul forestier proprietate publică a Municipiului Braşov”.Drumul Goriaț ar urma să fie legat mai apoi de un nou drum care să ajungă în apropiere de Zoo, de unde pleacă traseul Crucur spre Timișul de Jos.

Proiectul își propune dezvoltarea rețelei de drumuri forestiere din fondul forestier al Municipiului Brașov, obiectivele sale fiind construcția Drumului Gorița și reabilitarea a încă patru drumuri forestiere existente – Baer – 3,167 km ( zona Săcele), Pârâul Cailor – 2,631 km ( zona Săcele), Roșca – 2,600 km (zona Săcele) și Valea Căldării -1,243 km (zona Cristian).

Valoare totală a întregului proiect este de 8.078.271,63 lei, fără TVA.

Suprafața deservită de proiect este de aproximativ 2.900 ha, iar lungimea totală a drumurilor forestiere care fac obiectul finanțării este de 20,644 km.

4 Comentarii

  1. Pingback: Primarul Brașovului a decis să suspende proiectul de amenajare a drumului forestier dintre Răcădău și Poiană: „Trebuie făcute analize cu specialiști, nu cu partide” - Biz Brasov

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Ultimele Articole

Fondatoarea lanțului de farmacii Catena a închiriat un depozit de 3.400 de mp într-un viitor parc logistic din Brașov
Fildas, distribuitorul de medicamente fondat de antreprenoarea Anca Vlad, a închiriat un depozit cu suprafaţă de 3.400 de metri pătraţi  şi 400
„Vulpea aerului”, prototipul elicopterului românesc de atac realizat în prima parte a anilor ’80 la Ghimbav
Pe 25 octombrie 2017, cu ocazia Zilei Armatei, a fost pus în circuitul destinat vizitatorilor Muzeului Național al Aviației Române
Brașovul încă atrage privirea investitorilor străini. Este a patra zonă din România în care aceștia ar investi
Mai mult de 4 din 10 investitori străini son­daţi de EY sunt de părere că Ro­mânia va deveni mai atractivă
Vremea în decembrie: Ninsoare, viscol și ceață
Luna decembrie va aduce ninsoare, viscol şi ceaţă în mai multe zone din ţară, iar valorile termice vor înregistra o
COVID-19: 346 de cazuri noi la Brașov în ultimele 24 de ore/ România a raportat încă 5.554 de cazuri
Până astăzi, 29 noiembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 471.536 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID
FOTO A început pregătirea sezonului de schi în Poiana Brașov. Se fac rezerve de zăpadă artificială/ Tarifele rămân la același
După ce în ultimele zile s-au înregistrat temperaturi negative, autoritățile brașovene au început pregătirea sezonului de schi. „Având in vedere
COVID-19: Rata de transmitere a urcat în municipiu la 9,21/1000, după ce ieri fusese de 8,90/1000/ În județ, incidența a
Rata de infectare în municipiul Brașov și-a reluat creșterea după diuă zile de scădere. Potrivit ultimului raport al Direcției de
Incendiul de la pensiunea din Moieciu de Sus s-a extins și la casele din jur/ Trei persoane au făcut atac
Mai multe case din Moeciu de Sus, județul Brașov, au fost cuprinse de flăcări sâmbătă. Nicio persoană nu a fost
FOTO VIDEO Incendiu în Moieciu de Sus. Pompierii intervin cu cinci autospeciale
Pompierii militari intervin la un incendiu care a cuprins acoperișul unei case din Moieciu de Sus. „Acționăm cu 5 autospeciale
Vin alegerile: Au început lucrările de întreţinere şi reparaţii pe două drumuri judeţene din zona Rupea
Conducerea administraţiei judeţene împreună cu specialiştii Direcţiei de Drumuri Judeţene şi Servicii Publice (DDJSP) din cadrul Consiliului Judeţean Braşov a
COVID-19: 169 de noi cazuri la Brașov în ultimele 24 de ore/ România raportează 8.134 de cazuri noi
Alte 8.134 cazuri de COVID-19 au fost raportate în ultimele 24 de ore în România, în urma a circa 33.000
Incidența COVID-19 în municipiul Brașov a scăzut sub 9 cazuri la mia de locuitori. În județ, rata de transmitere a
Județul Brașov înregistrează o scădere spectaculoasă a ratei de transmisie a virisului SARS-CoV-2, ajungând la 6,44/1000, după ce ieri Direcâia
„Ba pe-a mă-…”, în varianta de campanie electorală la Brașov, după ședința de Consiliu Local. USR îi arată cu degetul
După ședința de astăzi a Consiliului Local Brașov s-a încins Facebook-ul de comentarii acide ale unor lideri politici, care i-au
Deputatul USR Tudor Benga a anunțat că are COVID-19
Deputatul USR Tudor Benga a anunțat în urmă cu câteva minute că a primit rezultat pozitiv la testul COVID. „Am
CJ Brașov a alocat 7,7 milioane de lei pentru deszăpezirea din această iarnă. Peste 66 de kilometri de drumuri sunt
Plenul Consiliului Judeţean Braşov s-a întrunit în şedinţa ordinară a lunii noiembrie. Printre cele mai importante decizii adoptate astăzi se
Renegocierea contractului de finanțare pentru Drumul Gorița, respinsă în plenul Consiliului Local. Aleșii PNL și PSD nu s-au decis dacă
Unul dintre proiectele care au fost introduse pe ordinea de zi suplimentară a plenului Consiliului Local Brașov de astăzi a
RATBV va achiziționa un autoturism electric pentru monitorizarea circulației autobuzelor din Brașov
RATBV va achiziționa un autoturism complet electric, cu 0% emisii poluante, ce va fi utilizat de către Serviciul Monitorizare și
12.000 de locuri de muncă în IT și 11.000 de joburi în domeniul comerțului. Care au fost cei mai căutați
Domeniul IT ocupă primul loc în topul celor mai multe angajări de la începutul pandemiei de COVID-19, fiind urmat de
STUDIU În următorii 50 de ani, Brașovul ar urma să își reducă populația cu 4,5%/ Județele vecine Prahova și Argeș
Populația țării s-ar putea înjumătăți în următorii 50 de ani, arată Institutul Național de Statistică într-o lucrare publicată vineri la
Studenții vor fi premiați pentru dezvoltarea ecosistemului de digitalizare în sănătate la nivel național. Înscrierile se fac până pe 9
Hackathon4Health, cel mai important hackathon pe teme de sănătate din ultimii ani, va avea loc în perioada 11-13 decembrie în