Deși lucrările de amenajare a celui de-al doilea tronson al ocolitoarei Brașovului au fost finalizate din decembrie 2016, nici până în ziua de astăzi nu s-a mai făcut recepția acestora, iar din această cauză spațiile de servicii au rămas cu lacătul pe ușă, ca urmare a litigiului dintre drumari și constructori, care a ajuns în instanță.
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a câștigat însă recent procesul cu constructorul Viarom, astfel că de luna viitoare vor deveni funcționale și aceste spații de servicii. „Urmează să primim motivarea instanței, pe care cred că nu mai este necesar să o așteptăm și aceste parcări să rămână închise, pentru că este păcat de Dumnezeu. Varianta Ocolitoare a municipiului Brașov arată foarte bine iar aceste parcări trebuie date în exploatare. Direcția Regională de Drumuri și Poduri este pregătită pentru a încheia contracte subsecvente pentru pază și igienizare. În acest moment, cele două parcări arată bine, iar tot ce este acolo este funcțional. Înainte ca acestea să fie deschise, constructorul va mai face o revizie”, a precizat directorul Direcției de Drumuri și Poduri Brașov.
Investiția în lucrările de dublare a celui de-al doilea tronson al centurii, care a inclus și amenajarea parcărilor și toaletelor, a fost de 79,86 milioane de lei cu tot cu TVA.
Dublarea tronsonului 2 al Ocolitoarei Brașovului s-a făcut cu bani europeni. Lucrările au început în anul 2014 și au fost terminate în luna decembrie a anului 2016, constructor fiind Asocierea Viarom Construct SA – Maxidesign SRL – Beta Cops SRL. Valoarea contractului a fost de 64,41 milioane de lei, fără TVA, respectiv de 79,86 milioane de lei cu tot cu TVA. Pe acest tronson este și pasajul care leagă Brașovul de localitatea Sânpetru, care nu a fost deschis circulației în 2016 ci în luna mai a anului 2017.