Social, Stiri Brasov

Dăncilă se dezlănțuie în erori: „Există prezumția de vinovăție”

Premierul Viorica Dăncilă a făcut vineri o nouă gafă, spunând, în timp ce încerca să justifice din nou de ce nu o susține pe Laura Codruța Kovesi pentru șefia Parchetului european, că “există prezumția de vinovăție” și că aceasta trebuia să lămurească acuzațiile care i se aduc, înainte să „acceseze” funcția. Dăncilă a ținut să sublinieze că nu o cunoaște pe fosta șefă a DNA și nu are nicio problemă personală, fiind vorba despre “un principiu pe care îl cerem altora și trebuie să îl cerem tuturor”. Eroarea vine la doar o zi după ce candidata PSD la prezidențiale a luxat limba română, explicând că „Nicio mamă să nu-i fie frică că nu va primi salariul sau îi va fi tăiată alocația”.

 

Aflată, vineri, la Reșița, Viorica Dăncilă a încercat să explice din nou de ce nu a susținut-o pe Laura Codruța Kovesi pentru funcția de procuror-șef european, ocazie cu care a făcut o nouă gafă.
„După cum știți, nu am susținut-o pe Laura Codruța Kovesi și am spus ceea ce voi sublinia și de această dată – am considerat că în fața legii toți trebuie să fim egali (…) Nu o cunosc, dar o respect, nu am nicio problemă personală, este un principiu pe care îl cerem altora și trebuie să îl cerem tuturor. Atâta timp cât dosarul are atâtea acuzații pe care trebuie să le explice, am considerat că este bine întâi să își clarifice situația în România și pe urmă să acceseze … să acceadă la această funcție”, a declarat Viorica Dăncilă.

 

Ea a susținut din nou ideea că dacă se va adeveri vreuna dintre acuzațiile care i se aduc Laurei Kovesi, atunci “imaginea României va avea de suferit”.

 

„Îmi mențin punctul de vedere. Nu știu ce va face doamna Kovesi în viitor, dar eu cred că atunci când cerem unui cetățean să aducă lămuriri în legătură cu anumite acuzații, acest principiu trebuie să se aplice tuturor. Am vorbit despre un prejudiciu de imagine. (…) Există prezumția de vinovăție, nu vreau să se înțeleagă că o acuz de ceva pe doamna Kovesi, că vreau să mă implic în justiție. Cred că justiția trebuie să fie independentă, dar dacă se adeverește una din acuzații, atunci este clar că imaginea României va avea de suferit”, a adăugat Dăncilă.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Ultimele Articole

Mârlănie de tip PSD: După ce s-au opus prelungirii stării de alertă și au cerut constant eliminarea restricțiilor, acum pesediștii
Reprezentanţii PSD spun că românii devin ”ciumaţii Europei”, în contextul în care mai multe state au anunţat restricţii la frontiere
Brașovul realizase, până ieri, aproape 24.000 de teste COVID-19, rata de infectare fiind de 8%
În România au fost realizate până în acest moment 824.343 de teste, din momentul infectării primului pacient cu COVID-19, pe
Brașovul intră, mâine, sub Cod galben de furtuni, vijelii și ploi torențiale
Meteorologii au emis, sâmbătă, o avertizare Cod galben de instabilitate atmosferică, pentru jumătate de țară. Avertizarea va intra în vigoare
45 de noi cazuri de SARS-CoV-2 la Brașov. Județul ajunge la 1.950 de cazuri/ În România s-au raportat 698 de
Alte 698 de noi cazuri de infectare cu coronavirus s-au înregistrat în ultimele 24 de ore în România, bilanțul îmbolnăvirilor
VIDEO Polițiștii au amendat, ieri, 57 de „viteji” care nu purtau mască în locurile publice închise
Activitățile ample de verificare, în sistem integrat, au continuat în cursul zilei de 10 iulie 2020, în contextul prevenirii și
După ce doi angajați au fost depistați cu COVID-19, Maurer Imobiliare își testează personalul ca măsură de prevenție împotrivă răspândirii
Maurer Imobiliare este compania care încă din primele momentele ale instalării problemelor legate de Covid-19 în Brașov și nu numai,
11 persoane cu Covid 19, la Spitalul Făgăraș. 4 cazuri depistate doar astăzi
În ciuda faptului că autoritățile din Făgăraș au încercat să țină Covidul cât mai departe de spitalul lor, 11 persoane
7 sfaturi prin care să faci fotografii mai bune în călătorii
A venit vara și, odată cu ea,vremea concediilor. Restricțiile impuse la nivel global ne-au forțat poate să facem mici ajustări
Admitere liceu 2020: Peste 8.500 de elevi din toată țara au rămas nerepartizați. 599 de candidați sunt din Brașov
În această sesiune de admitere la liceu peste 8.500 de elevi au rămas nerepartizați. Cei mai mulți dintre aceștia sunt
Furau flori de tei din copacii de pe domeniul public și le vindeau la piață
Un echipaj al Politiei Locale Brașov s-a deplasat în cel mai scurt timp de la sesizarea BizBrasov, însă, din păcate,
De luni, și linia 22 a RATBV va fi electrificată. Până acum, au fost livrate la Brașov 10 autobuze electrice
RATBV SA va introduce în circulație de luni, 13 iulie 2020, autobuze electrice și pe linia 22, care deservește traseul
FOTO VIDEO O firmă din Brașov și una din Ploiești vor să construiască Complexul Sportiv Carpați. Investiția este 30,8 milioane
Joi, 9 iulie, a fost data limită pentru depunerea ofertelor pentru lucrările de amenajare a complexului sportiv Carpați, un proiect
Au fost afișate rezultatele admiterii la liceu 2020. Vezi aici listele cu elevii repartizați în Brașov
Rezultatele admiterii la liceu 2020 a absolvenților de clasa a VIII-a au fost publicate pe admitere.edu.ro și la avizierele liceelor.
Un brașovean a investit 60.000 de euro într-o aplicație de turism bazată pe conținut documentar
În urma unei investiții totale de peste 60.000 de euro, compania Smart Medianet Brașov a lansat aplicația de turism românească
1.369 de înscriși la facultățile de la Transilvania, în prima zi de înscrieri online
1.369 de dosare au fost înregistrate, online, în prima zi de înscriere la Universitatea Transilvania și, la fel ca anul
BestJobs: Românii își caută loc de muncă și în timpul verii. Care sunt joburile preferate de aceștia în luna iunie
BestJobs a scos la iveală faptul că românii își caută intens un nou loc de muncă sau vor să își
FOTO Șeful CRPC Brașov i-a acordat primul ajutor victimei unui accident petrecut pe trecerea de pietoni
O femeie a fost lovită de un autoturism condus de un bătrân de 70 de ani în spatele sediului Poștei
Medic Pneumolog: Profilul pacienților infectați cu COVID-19 se schimbă. Tot mai mulți tineri ajung în spitale
Medicul Pneumolog Beatrice Mahler, managerul celui mai mare spital de boli pulmonare din România, susține faptul că în ultimele zile
Brașovul ajunge la 1.905 cazuri de SARS-CoV-2, după încă 54 de infectați depistați. La nivel național s-au raportat 592 de
Până astăzi, 10 iulie, pe teritoriul României, au fost confirmate 31.381 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID
O borsetă cu 2.100 de euro găsită ieri în Zârnești a fost înapoiată proprietarului de către un cetățean cu spirit
Un bărbat în vârstă de 48 de ani din orașul Zărnești, județul Brașov, s-a prezentat la sediul Poliției Orașului Zărnești