După o perioadă în care s-au înregistrat unele întârzieri, constructorul a început să progreseze în ceea ce privește proiectul de reabilitare al Corpului B al Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov. Dacă în luna august s-a încheiat reabilitarea etajelor V și IV, alte două etaje ar urma să fie redate circuitului medical începând de luna viitoare. „Ne aflăm pe ultima sută de metri cu reabilitarea etajelor III și II din același spital, urmând ca la jumătatea lunii octombrie lucrările să fie gata. Am verificat stadiul lucrărilor și m-am bucurat să văd că spitalul capătă o nouă față și că dotările se ridică la standarde europene! Ne dorim să oferim condiții europene atât personalului medical, cât și pacienților”, a precizat președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian Veștea.
De altfel, proiectul de modernizare al clădirii ar urma să fie finalizat în luna februarie a anului viitoar, după cum a spus Adrian Veștea. Contractul de lucrări a fost atribuit încă din noiembrie 2015 firmei Romliant Construct SRL din Baia Mare, pentru suma de 24.372.679,46 lei, dar lucrările au început abia în vara lui 2017. În februarie 2019, Compania Națională de Investiții a preluat derularea investiției după mai bine de doi ani de negocieri cu Consiliul Judeţean Braşov, care a început aceste lucrări cu fonduri proprii.
În plus, în paralel cu reabilitarea și modernizarea corpului B al Spitalului Clinic Județean de Urgență, conducerea unității medicale și-a propus să desfășoare lucrări de igienizare și în corpul A (aripa scurtă), astfel încât de anul viitor cel mai important spital public al Brașovului să asigure condiții optime pentru pacienți și medici deopotrivă. Investiția în acest sens este estimată la suma de 4,9 milioane de lei, cu tot cu TVA, iar până în data de 24 septembrie este în curs de derulare procedura de licitație.
Un nou angiograf va ajunge la Județean
În ceea ce privește partea de dotări, la unitatea sanitară ar urma să ajungă în curând un nou angiograf, după ce a fost semnat un contract în valoare de 5,49 milioane de lei cu firma General Electric Medical Systems în vederea furnizării echipamentului. Lista de investiții în spitalele din județul Brașov cu fonduri de la Ministerul Sănătății continuă cu un mamograf și 15 incubatoare pentru Maternitate, un RMN pentru Spitalul de Copii și un computer tomograf pentru Spitalul de Pneumoftiziologie. În funcție de alocările de la minister, și unitățile sanitare vor face contractările pe echipamente.
Județeanul a mai fost dotat cu un angiograf în 2016, când a fost inclus într-un proiect de cercetare.