Stiri Brasov

Gratuitatea elevilor pe RATBV a adus un prejudiciu de 1,3 milioane de lei la bugetul local al Brașovului

Foto: Primăria Brașov

Edilii brașoveni au decis să schimbe sistemul de acordare a facilităților pentru elevi pe transportul în comun, după ce Curtea de Conturi a constatat că bugetul local a fost prejudiciat. După cum a precizat primarul George Scripcaru, în conformitate cu evaluările făcute de inspectorii financiari, valoarea totală a prejudiciului creat de acordarea gratuităților pentru elevi pe RATBV este de 1,3 milioane de lei. „În ceea ce privește aceste gratuități, s-au alocat sume eronate, pe baza unor date inexacte venite de la școli. Tocmai de aceea, am decis să schimbăm sistemul de acordare a facilităților pe transportul în comun pentru elevi, iar unul dintre mijloacele prin care ținem evidența beneficiarilor este catalogul electronic, ce a fost introdus începând cu acest an școlar. Din octombrie, elevii își vor pute achiziționa abonament pe tot parcursul anului, chiar și în vacanțe și chiar dacă au absențe, și vor trebui să achite doar coplata de 15 lei/lună. Listele cu beneficiari vor fi aprobate de către fiecare școală în consiliul de administrație, iar banii aferenți facilităților vor fi alocați școlilor, care vor face apoi plățile RATBV”, a explicat primarul.

Neconcordanțele descoperite de către Curtea de Conturi au vizat în principal faptul că școlile nu au raportat corect numărul de beneficiari, astfel că s-au decontat abonamente și pentru elevi care nu mai beneficiau de transportul în comun, fie că nu mai frecventau cursurile respectivei școli, fie că aveau absențe și nu ar mai fi trebuit să beneficieze de facilitate. „Inițial am avut în vedere o componentă socială și de descurajare a asbsenteismului prin gratuitatea acordată elevilor pe transportul în comun, dar acum ținem cont în special de prevederile planurilor de mobilitate și pentru îmbunătățirea calității aerului de a încuraja folosirea transprotului în comun și tocmai de aceea elevii își vor putea achiziționa abonament cu preț redus pe tot parcursul anului”, a precizat George Scripcaru.

Elevii nu vor mai avea gratuitate totală pe RATBV, dar vor beneficia de abonament redus și în vacanțe, dar și când „chiulesc”. Transportului școlar se va extinde și în alte cartiere

 

Esti Companie? Aplica gratuit!

Puteţi adăuga job-urile disponibile în compania dumneavostră pentru a fi vizibile pe site-ul BizBraşov, dacă solicitaţi un cont. Doar aşa veţi putea intra în contact direct cu candidaţii.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*