Stiri Brasov, Turism

Platforma de rezervări în restaurante Restograf va intra pe piața Brașovului din luna octombrie

Cel mai nou proiect al antreprenorului bucureștean Radu Dumitrescu, care s-a transformat, spune el, într-un adevărat hobby, este o platformă de rezervări pe care s-a gândit să o lanseze după ce a deschis un restaurant şi s-a lovit de foarte multe probleme din punct de vedere al managementului rezervărilor. „Aveam foarte multe rezervări şi ne-am gândit cum ar fi să creăm un sistem electronic, un sistem online de gestionare a rezervărilor. Şi aşa ne-a venit ideea să lansăm o aplicaţie de rezervări, cum e cea pentru taxiuri, care să nu aibă nicio legătură cu celălalt busienss. Pornind de la ideea aceasta am început să creionăm un sistem de rezervări care să conţină un website, o aplicaţie iOS, una Android, dar şi o aplicaţie care se pune în restaurante, aceasta fiind cea mai importantă, pentru că îi ajută pe reprezentanţii acestora să gestioneze foarte bine rezervările şi să ştie dacă au sau nu mese libere”, explică el.

Dumitrescu spune că în jur de 30% din mesele unui restaurant se pierd deoarece, notând rezervările cu pixul, într-un caiet sau pe nişte hârtii, nu ai cum să gestionezi spaţiul la un nivel optim.

A vorbit astfel cu o firmă de software, a finalizat aplicaţia în decembrie 2017, însă nu avea un nume. Pe parcurs însă a apărut oportunitatea de a cumpăra brandul Restograf, un site de recenzii pentru restaurante. „După ce l-am cumpărat am început să ne referim la aplicaţia noastră de rezervări drept Restograf. Am început să o dezvoltăm, pe parcurs ne-am dat seama că mai sunt necesare modificări şi am introdus-o în restaurantele noastre să vedem cum funcţionează.” Neoficial a lansat-o în urmă cu două luni, în iulie, având deja înscrise în jur de 185 de restaurante, urmând să o lanseze oficial luna aceasta.

„Aplicaţia are două componente: cea de restaurante, de B2B, şi cea de utilizatori – B2C. Avem o echipă de vânzări care merge la restaurante pentru a încheia contracte, le implementează, le fac training, şi avem partea de marketing, care se ocupă de marketarea acesteia către potenţialii oaspeţi.” Antreprenorul spune că proiectul a fost extrem de bine primit de către cei din piaţă. „Toţi au înţeles că le este foarte utilă şi îi ajută să gestioneze partea de rezervări, să vadă dacă mai există cu adevărat loc, dacă mai au cum să bage încă o masă, să aibă clienţii care au trecut pragul restaurantului într-o carte de oaspeţi şi să ştie când au fost, de câte ori au fost. Până acum luau hârtia, o aruncau şi nu mai ştiau cine şi când a fost. Acum ai un istoric, îţi poţi nota preferinţele clienţilor, unde le place să se aşeze, ce alergii au, la a câta vizită sunt, de ce au mai venit, de ce nu au revenit, la ce oră se fac rezervările, dacă sunt făcute rezervări de proximitate, în ce zile se fac mai multe rezervări, ce eveniment vor să sebeze. Îţi dau foarte multe date despre restaurantul tău şi totodată îţi poţi face oaspeţii să se simtă foarte bine prin informaţiile pe care le ai despre ei, să îi saluţi pe nume când intră în restaurant. Statistici pe care nu aveai cum să le faci cu pixul, pe hârtie.”

De asemenea, pentru a păstra şi ideea iniţială a site-ului, pe aplicaţie pot fi date reviewuri de către clienţii care au vizitat restaurantul făcând o rezervare prin Restograf, iar rezervările pot fi şi anulate tot de către clienţi. „După ce au vizitat restaurantul primesc un mail şi o notificare în care sunt rugaţi să facă o evaluare a restaurantului.” Dumitrescu spune că în general, 99% dintre recenziile restaurantelor sunt reale. „Dacă cineva spune că am reviewuri proaste pentru că are cineva ceva cu mine, nu este adevărat. Dacă ai mai mult de 100-150 de recenzii care spun acelaşi lucru într-o anumită direcţie e clar că aşa este”.

Antreprenorul spune că acum vrea să meargă pe o zonă de live training, cu şedinţe de instruire care vor fi ţinute online pentru nou intraţii pe platformă. Restaurantele înscrise până acum sunt din Capitală, urmând ca la începutul lunii octombrie să mai includă restaurante din alte şase oraşe: Constanţa, Iaşi, Braşov, Sibiu, Timişoara şi Cluj. Dumitrescu vrea ca până la începutul anului viitor să acopere restaurantele de pe tot teritoriul României apoi să deschidă în ţările din jur: „în Ungaria şi în Bulgaria, apoi să continuăm cu fosta Iugoslavie, Austria şi Ucraina.” Pentru a intra în platformă reprezentanţii restaurantelor nu plătesc nimic, se plătesc doar rezervările care vin prin platforma Restograv. „E o taxă pe rezervare, extrem de mica, infimă”, precizează antreprenorul, comparând-o cu comisioanele platformelor de delivery, aflate la pol opus. „Există platforme de delivery care îţi scot oamenii din restaurant – e o mare problemă pentru proprietarii de restaurante, şi nu toţi îşi dau seama – te fac pe tine să rămâi în casă şi să nu mai ieşi la restaurant, şi după ce că scot oamenii din restaurant mai şi iau 30% comision pentru asta. Dacă cineva plasează o comandă de 100 de lei restaurantul plăteşte cam 30 de lei comision. Este un comision uriaş.”

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Ultimele Articole

Mârlănie de tip PSD: După ce s-au opus prelungirii stării de alertă și au cerut constant eliminarea restricțiilor, acum pesediștii
Reprezentanţii PSD spun că românii devin ”ciumaţii Europei”, în contextul în care mai multe state au anunţat restricţii la frontiere
Brașovul realizase, până ieri, aproape 24.000 de teste COVID-19, rata de infectare fiind de 8%
În România au fost realizate până în acest moment 824.343 de teste, din momentul infectării primului pacient cu COVID-19, pe
Brașovul intră, mâine, sub Cod galben de furtuni, vijelii și ploi torențiale
Meteorologii au emis, sâmbătă, o avertizare Cod galben de instabilitate atmosferică, pentru jumătate de țară. Avertizarea va intra în vigoare
45 de noi cazuri de SARS-CoV-2 la Brașov. Județul ajunge la 1.950 de cazuri/ În România s-au raportat 698 de
Alte 698 de noi cazuri de infectare cu coronavirus s-au înregistrat în ultimele 24 de ore în România, bilanțul îmbolnăvirilor
VIDEO Polițiștii au amendat, ieri, 57 de „viteji” care nu purtau mască în locurile publice închise
Activitățile ample de verificare, în sistem integrat, au continuat în cursul zilei de 10 iulie 2020, în contextul prevenirii și
După ce doi angajați au fost depistați cu COVID-19, Maurer Imobiliare își testează personalul ca măsură de prevenție împotrivă răspândirii
Maurer Imobiliare este compania care încă din primele momentele ale instalării problemelor legate de Covid-19 în Brașov și nu numai,
11 persoane cu Covid 19, la Spitalul Făgăraș. 4 cazuri depistate doar astăzi
În ciuda faptului că autoritățile din Făgăraș au încercat să țină Covidul cât mai departe de spitalul lor, 11 persoane
7 sfaturi prin care să faci fotografii mai bune în călătorii
A venit vara și, odată cu ea,vremea concediilor. Restricțiile impuse la nivel global ne-au forțat poate să facem mici ajustări
Admitere liceu 2020: Peste 8.500 de elevi din toată țara au rămas nerepartizați. 599 de candidați sunt din Brașov
În această sesiune de admitere la liceu peste 8.500 de elevi au rămas nerepartizați. Cei mai mulți dintre aceștia sunt
Furau flori de tei din copacii de pe domeniul public și le vindeau la piață
Un echipaj al Politiei Locale Brașov s-a deplasat în cel mai scurt timp de la sesizarea BizBrasov, însă, din păcate,
De luni, și linia 22 a RATBV va fi electrificată. Până acum, au fost livrate la Brașov 10 autobuze electrice
RATBV SA va introduce în circulație de luni, 13 iulie 2020, autobuze electrice și pe linia 22, care deservește traseul
FOTO VIDEO O firmă din Brașov și una din Ploiești vor să construiască Complexul Sportiv Carpați. Investiția este 30,8 milioane
Joi, 9 iulie, a fost data limită pentru depunerea ofertelor pentru lucrările de amenajare a complexului sportiv Carpați, un proiect
Au fost afișate rezultatele admiterii la liceu 2020. Vezi aici listele cu elevii repartizați în Brașov
Rezultatele admiterii la liceu 2020 a absolvenților de clasa a VIII-a au fost publicate pe admitere.edu.ro și la avizierele liceelor.
Un brașovean a investit 60.000 de euro într-o aplicație de turism bazată pe conținut documentar
În urma unei investiții totale de peste 60.000 de euro, compania Smart Medianet Brașov a lansat aplicația de turism românească
1.369 de înscriși la facultățile de la Transilvania, în prima zi de înscrieri online
1.369 de dosare au fost înregistrate, online, în prima zi de înscriere la Universitatea Transilvania și, la fel ca anul
BestJobs: Românii își caută loc de muncă și în timpul verii. Care sunt joburile preferate de aceștia în luna iunie
BestJobs a scos la iveală faptul că românii își caută intens un nou loc de muncă sau vor să își
FOTO Șeful CRPC Brașov i-a acordat primul ajutor victimei unui accident petrecut pe trecerea de pietoni
O femeie a fost lovită de un autoturism condus de un bătrân de 70 de ani în spatele sediului Poștei
Medic Pneumolog: Profilul pacienților infectați cu COVID-19 se schimbă. Tot mai mulți tineri ajung în spitale
Medicul Pneumolog Beatrice Mahler, managerul celui mai mare spital de boli pulmonare din România, susține faptul că în ultimele zile
Brașovul ajunge la 1.905 cazuri de SARS-CoV-2, după încă 54 de infectați depistați. La nivel național s-au raportat 592 de
Până astăzi, 10 iulie, pe teritoriul României, au fost confirmate 31.381 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID
O borsetă cu 2.100 de euro găsită ieri în Zârnești a fost înapoiată proprietarului de către un cetățean cu spirit
Un bărbat în vârstă de 48 de ani din orașul Zărnești, județul Brașov, s-a prezentat la sediul Poliției Orașului Zărnești