Economic, Stiri Brasov

Trei dintre cele mai puternice companii de construcții, pe șantierul aeroportului de la Ghimbav. Investițiile derulate de acestea depășesc 175 de milioane de lei

IBC Focus, lider de piață în monitorizarea și publicarea șantierelor active din România, realizează anual topurile celor mai puternice companii de antrepriză generală în domeniul construcțiilor. Anul 2019 a însemnat o ediție aniversară de 10 ani a Top 100 Antreprenori Generali în Construcții, publicație ce reprezintă o privire de ansamblu asupra pieței actuale prin intermediul unor studii și analize bazate pe cifre reale.

Conform rezultatelor obținute, în top 10 la secțiunea antrepriză generală se află nume cu rezonanță din piața construcțiilor, care au reușit să controleze o mare parte din totalul veniturilor. Principalii 10 actori care conduc piața sunt: Bog’Art, Strabag, PORR Construct, Astaldi SPA, CON-A, Constructii ERBASU, Electrogrup, Baupartner Construct, UTI Grup, Concret Construct A.G. Trei dintre aceste companii, respectiv Bog’Art, UTI Grup și Porr Construct se numără printre constructorii care au derulat sau derulează o serie de lucrări pe șantierul aeroportului de la Ghimbav. Porr a finalizat proiectul de amenajare a suprafețelor de mișcare conexe pistei viitorului aeroport o investiție de 31,63 milioane de lei. Aceasta a presupus amenajarea căii de rulare Alfa (cu o lungime de 200 de metri şi o lăţime de 23 de metri, plus acostamente); platforma de îmbarcare-debarcare (care permite staţionarea a trei aeronave de categoria C cu anvergura aripilor de 36 metri); canalizarea pluvială pentru obiectivele proiectate și pentru pista de decolare-aterizare existentă, dar și montarea tubulaturii de balizaj pentru obiectivele proiectate (cale de rulare și platformă), iluminatul platformei și realizarea elementelor de protecție a construcțiilor din banda pistei.

Bog’Art alături de UTI ar urma să demareze începând de anul viitor amenajarea terminalului, la care în prezent, se lucrează la partea de proiectare. Investiția în acest caz depășește 145 de milioane de lei (31 de milioane de euro) fiind cel mai de anvergură șantier care va fi deschis în cadrul obiectivului.

 

Esti Companie? Aplica gratuit!

Puteţi adăuga job-urile disponibile în compania dumneavostră pentru a fi vizibile pe site-ul BizBraşov, dacă solicitaţi un cont. Doar aşa veţi putea intra în contact direct cu candidaţii.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*