Traficul se desfășoară cu dificultate pe DN 1, în zona Ghimbav, după producerea, în jurul orei 16.30, a unui accident rutier destul de grav în care au fost implicate trei TIR-uri. În conformitate cu precizările reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență Țara Bârsei, o persoană a rămas încarcerată în urma impactului.
La fața locului au fost trimise mai multe echipaje de prim-ajutor, printre care se numără două echipaje SMURD, unde echipaj de descarcerare și o autospecială cu apă și spumă. Accidentul s-a produs la intrarea dinspre Brașov, inițial fiind blocate ambele sensuri de mers, după ce unul dintre tir-uri a intrat pe contrasens și a intrat în coliziune cu un alt autocamion.
„Conducătorul auto al unui autocamion a pătruns pe contrasens, a acroșat o cisternă și apoi a intrat în coliziune frontala cu un alt autocamion. în urma impactului a rezultat o victimă. Polițiștii sunt la fata locului și efectuează cercetări”, a precizat subcomisarul de poliție Alina Ivan, purtătorul de cuvânt al IPJ Brașov.