Economic, Stiri Brasov

Vara aceasta a crescut consumul de carte pentru copii cu peste 50%. Creangă, Sadoveanu sau Mitru au fost înlocuiți de Harry Potter și Erus

Brașovenii de la Libris.ro au înregistrat o creștere de aproape 50% pe segmentul cărților pentru copii comandate în perioada 15 mai – 15 august 2019, față de perioada similară a anului trecut. Aceeași tendință s-a înregistrat și în rândul bibliotecilor școlare, semn că interesul pentru cărți este într-o continuă creștere.

Vacanța de vară a fost una plină de aventuri, cel puțin imaginare, arată cărțile comandate pe Libris.ro, cea mai mare librărie online din România. Cele mai multe titluri comandate de către părinți pentru copii sugerează dorința de a explora a acestora, indiferent de vârstă. Astfel, cei mai mici cititori au făcut cunoștință cu Animale vorbitoare, preșcolarii au preferat aventurile celebrului Erus, în timp ce Harry Potter rămâne în top printre pre-adolescenți și nu numai.

Ne bucurăm să vedem o creștere semnificativă în rândul comenzilor de carte pentru copii, dar și o variație tot mai mare de titluri care ajung la cei mici. Atât părinții, cât și copiii sunt interesați de cele mai noi apariții editoriale, urmăresc seriile consacrate, dar, în același timp, manifestă un interes special și pentru cărți care îi ajută să exploreze lumea și să învețe mai multe lucuri practice”, a declarat Laura Țeposu, fondator și Director General Librs.ro.

Titlurile comandate de bibliotecile școlare, “din altă carte” cu cele comandate individual

Topul titlurilor comandate de copii diferă semnificativ de cel comandat de bibliotecile școlare. Acestea se intersectează destul de rar, deși și în rândul bibliotecilor se observă o tendință de a-și completa oferta de cărți educaționale cu titluri care mai degrabă explorează zona de soft skills a micilor cititori – cooperare, spirit de echipă, repectarea limitelor etc.

La cele mai mici categorii de vârstă este încă evidentă tendința către stilul de educație Montessori, în timp ce la vârsta școlară nu lipsesc titlurile clasice, din programa școlară. Totuși, remarcăm o diversificare continuă a portofoliului bibliotecilor. De altfel, prin demersurile făcute în cadrul campaniei noastre de promovare a cititului ca formă de respect pntru sine – #RespectYourself, am observat ca diversificarea ofertei de titluri din biblioteci este o metodă foarte eficientă de a atrage elevii spre lectură, a mai adăugat Laura Țeposu.

Bucureștiul conduce în topul comenzilor de carte, în timp ce, la nivel național centrul și vestul țării se află în top. Astfel, cele mai multe titluri au fost comandate din Cluj, Brașov, Timiș și Iași. La polul opus, cele mai puține comenzi au venit din Călărași, Ialomița, Covasna, Olt și Harghita.

Top cărți comandate categoria 3-5 ani

1.Animale vorbitoare – 60 de sunete de animale

2.Pettson pleaca in excursie cu cortul – Sven Nordqvist

3.Pictam cu apa: Dinozauri

4.Taraboi in gradina de zarzavaturi – Sven Nordqvist

5.Mami si tati se poarta ciudat – Ioana Chicet-Macoveiciuc

Preferate de biblioteci

1.Primul meu abecedar. Montessori. 3-6 ani

2.Larousse. Enciclopedia celor mici – De ce?

3.150 de activitati Montessori pentru acasa – Sylvie D’esclaibes, Noemie D’esclaibes –

4.55 de povesti de buna purtare

5.Cutie Abecedarul celor foarte mici roman-englez

Top cărți comandate categoria 5-7 ani

1.Erus si Valea Rabdarii – Alec Blenche

2.Edison. Misterul comorii dispărute – Torben Kuhlmann

3.Erus și Valea generozității – Alec Blenche

4.Erus și Valea Iubirii – Alec Blenche

5.Lindbergh. Povestea unui șoricel zburator – Torben Kuhlmann

Preferate de biblioteci

1.Marele atlas ilustrat pentru copii preșcolari și școlari

2.Povestiri despre prietenii mei – Silvia Kerim

3.Cartea cu Apolodor – Gellu Naum

4.55 de povești de bună purtare

5.A doua carte cu Apolodor – Gellu Naum

Top cărți comandate categoria 7-10 ani

1.Atlasul lumii pentru copii – National Geographic Kids

2.365 de întrebări și răspunsuri pentru a înțelege lumea – Joan Sole

3.Pinguinul care voia să afle mai multe – Jill Tomlinson

4.George și cheia secretă a universului – Lucy si Stephen Hawking

5.Pippi Șosețica – Astrid Lindgren

Preferate de biblioteci

1.Dumbrava minunată – Mihail Sadoveanu

2.Legendele Olimpului – Alexandru Mitru

3.Cartea cu jucării – Tudor Arghezi

4.Povestiri istorice vol.1 – Dumitru Almaș

5.Recreația mare – Mircea Sântimbreanu

Top cărți comandate categoria 10+ ani

1.Harry Potter și piatra filozofală – J.K. Rowling

2.Cum funcționează corpul tău – Judy Hindley

3.Pisicile Războinice. Vol.15: Exilul – Erin Hunter

4.Tabăra – Louis Sachar

5.Minunea – R.J. Palacio

Preferate de biblioteci

1.Baltagul – Mihail Sadoveanu

2.Moromeții (2 volume) – Marin Preda

3.Povestea lui Harap-Alb – Ion Creanga

4.Domnul Trandafir și alte povestiri – Mihail Sadoveanu

5.Black Beauty – Anna Sewell

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Ultimele Articole

Cizmele, vedetele sezonului rece
Este iarnă și cu siguranță te-au bucurat fulgii de zăpadă care s-au așternut pe pământ sub formă de mantie albă.
Iunie 2021, primul zbor de pe Aeroportul Ghimbav
Preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian-Ioan Veştea, a prezentat stadiul realizării Aeroportului Internaţional Braşov în cadrul unei conferinţe de presă organizate
Consilierul Andrei Kadas a luat decizia să se autosuspende din PNL, după incidentele „interlope” din ultimele zile
Consilierul județean Andrei Kadas a luat decizia să se suspende din calitatea de membru a filialei județene a PNL. „Rămân
Un făgărășean, prins cu trei kilograme de cannabis într-un colet primit din Spania
Ieri, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Brașov – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – S.T. Brașov, au
Începe Prima Casă 2020. MFP și-a dat acordul pentru distribuirea unei sume de 1,98 miliarde de lei
Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM) a anunțat joi lansarea Programului Prima Casă 2020, ca urmare a
Romsilva are pregătiți 50 de milioane de puieți pentru a planta păduri noi. Brașovul, printre principalii beneficiari
Ministrul Mediului, Costel Alexe, a anunţat, joi, într-o conferinţă de presă, că vor fi plantate “de la zero” 2.500 de
27 de școli și grădinițe din județul Brașov au avut, astăzi, cursurile suspendate parțial din cauza gripei
27 de școli și grădinițe din județul Brașov au avut, astăzi, cursurile suspendate parțial. De la declararea epidemiei de gripă,
Mihail Veștea: „Autostrada forestieră” Câmpina – Săcele va fi realizată de CNI
Mihail Veştea, secretar de stat în Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, a declarat astăzi că ruta ocolitoare pentru Valea
„Plombe” executate cu radiații infraroșii, pe centura Brașovului. Teoretic, ar trebui să țină mai mult
Drumarii brașoveni au început să execute lucrări de reparații pe Varianta de Ocolire a Municipiului Brașov, ținând cont că sezonul
Brașovul va avea centură verde. Mii de puieți vor fi plantați pe marginea șoselei ocolitoare, în această primăvară
Ocolitoarea Brașovului va fi una verde din această primăvară, după ce pe marginea acestei șosele vor fi plantanți câteva mii
Finanțare de 215.000 de euro pentru o platformă digitală românească ce ajută la reciclarea deșeurilor
O platformă digitală inovatoare adresată domeniului economiei circulare, de reciclare a deșeurilor și dezvoltată de un start-up românesc va primi
RAPORT GLOBAL: România ocupă locul 12 în topul țărilor cu cele mai bune evaluări Uber. Brașovul, al 4-lea oraș în
Uber a lansat un raport global de evaluare a utilizatorilor, după ce a analizat ratingul primit de pasagerii săi, inclusiv
Companiile brașovene sunt invitate să participe la cel mai important târg industrial din lume care va avea loc în perioada
Cea de-a 16-a ediție a Evenimentului Internațional de Matchmaking din cadrul Târgului de la Hanovra, cel mai important târg industrial
Proiectul amenajării nodului rutier de la Dârste, scos de la naftalină: două giratorii și accese directe între centuri
Intrarea în Municipiul Săcele va fi reamenajată în zona Podului Dârste, autoritățile săcelene anunțând că au început demersurile de aprobare
Grupul Airbus, cu fabrici și la Brașov, va concedia peste 2.300 de persoane până la finele anului viitor
Grupul aeronautic european Airbus intenţionează să-şi restructureze divizia de apărare şi spaţială, renunţând la 6,7% din forţa de muncă, într-o
Povestea unuia dintre primii elevi ai Școlii Profesionale Kronstadt: La 23 de ani, are vechime în muncă de 9 ani
Un loc de muncă sigur, salariu în timpul liceului și posibilitatea de a-ți continua studiile, așa poate fi descris în
Iohannis a semnat decretul de numire a brașovencei Gabriela Scutea în funcția de procuror general
Preşedintele Klaus Iohannis a semnat joi decretele pentru numirea şefilor Parchetului General, DNA şi DIICOT. Conform Administraţiei prezidenţiale, preşedinteleKlaus Iohannis,
Brașovul, în topul chiriilor din România. Un apartament cu două camere se închiriază cu 350 de euro pe lună
Chiria medie solicitată în Bucureşti a crescut în ultimul trimestru din 2019 şi a ajuns la nivelul celei din Cluj,
Brandul de produse de panificație Casa Brutarilor se va extinde la Brașov, după o investiție de 250.000 de euro
Bake Expert, compania care deţine magazinele Casa Brutarilor, a ajuns la 30 de unităţi prorprii sub acest brand şi mai
RATBV estimează pentru 2020 un profit pe plus, de 759.000 de lei, dar și creșterea salariului mediu brut la peste
În ședința de Consiliul Local de astăzi va fi dezbătut și proiectul de buget al operatorului de transport RATBV SA.