
După inundațiile de anul trecut, care au luat cu totul podul de peste Olt din comuna Comăna, localnicii din două sate sunt nevoiți să facă un ocol de 40 de kilometri pentru a ajunge la centrul administrativ sau la doctorul de care aparțin. Lucrările de reconstrucție a podului au demarat în octombrie anul trecut, fiind finanțate prin Compania Națională de Investiții, și după cum a precizat primarul din Comăna, Viorel Grusea, în ciuda viiturilor din această primăvară, care dăduseră un pic lururile peste cap fiind necesară sistarea lucrărilor timp de o lună, acum, acestea sunt în grafic. „Săptmâna trecută, o comisie din partea Companiei de Investiției a verificat stadiul lucrărilor și nu există întârzieri. Astfel, reprezentanții constructorului au promis că din 11 decembrie se va putea circula pe acest pod, iar singurul risc în cazul în care vremea va fi neprielnică, va fi ca doar partea de finisaje, cum ar fi montarea unor balustrade, indicatoare, efectuarea de marcaje, să se efectueze anul viitor. De la final de an, comuna noastră nu va mai fi despărțită în două și localnicii nu vor mai fi nevoiți să facă acest ocol de 40 de km”, a explicat primarul.
Podul va avea aproximativ 100 de metri și va fi mai înalt cu 5 metri față de malul Oltului. Rampele necesare pentru parcurgerea acestuia se vor întinde pe o suprafață de aproximativ 700 de metri. Valoarea investiției este de 18,8 milioane de lei. „Până acum, s-au turnat toate cele 4 picioare ale podului și se lucrează la executarea drumului și a rampelor de urcare pe pod, care nu s-au putut executa, deoarece trebuia finalizată îndiguirea Oltului. În total, s-au executat 3.500 de metri de dig pe ambele maluri și vor fi executați 700 de metri de drum nou”, a descris edilul stadiul lucrărilor.