Stiri Brasov, Turism

Râșnovul va construi pe datorie o parcare subterană în zona de acces spre Cetate și Dino Parc. Investiția este estimată la 3,5 milioane de lei

Primăria Râşnov vrea să amenajeze o nouă parcare subeterană la marginea DN 1E (Râşnov – Poiana Braşov), în apropiere de Cetate, Dino Parc, dar şi de Peştera Valea Cetăţii. Primarul Liviu Butnariu a precizat că actuala parcare existentă în zonă are doar câteva zeci de locuri, iar la sfârşit de săptămână turiştii care vor să viziteze aceste obiective sunt nevoiţi să parcheze în zone improprii. Noua parcare ar urma să aibă o capacitate de 330 de locuri, valoarea proiectului fiind estimată la 3.500.000 lei, fără TVA. Proiectul are în vedere și execuţia sistemului de scurgere a apelor și iluminat perimetral.

Dacă inițial, autoritățile râșnovene intenționau să deruleze investiția cu fonduri europene și de la bugetul local, acum, acestea au decis să solicite o finanțare rambursabilă prin Fondul de Dezvoltare a Investiţiilor. Edilii au pregătit inițial un dosar pentru obținerea unei finanțării nerambursabile europene, iar pe lângă banii pentru o parcare supraetajată, au solicitat finanţare și pentru alte două investiţii, respectiv restaurarea primei școli românești din localitate și amenajarea unui amfiteatru în Valea Cetăţii.

Cererea de finanţare a fost depusă în urmă cu aproximativ un an, fiind solicitate fonduri prin Programul Operaţional Regional 2014 – 2020, Axa prioritară 3.1, însă, până acum, edilii râșnoveni nu au primit niciun răspuns, astfel că au decis să aplice la Fondul de Dezvoltare a Investițiilor, ce presupune un împrumut fără dobândă, cu rambursarea în 25 de ani În aceste condiţii, pentru amenajarea parcării, edilii râșnoveni au identificat o altă sursă de finanţare.

„O variantă era să solicităm finanţarea prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală, etapa a 3-a (PNDL 3 – n.r.), dar acesta nu a mai fost lansat. În schimb, a fost lansată o linie de finanţare prin Fondul de Dezvoltare a Investiţiilor, prin se pot face împrumuturi prin Trezoreria Statului, cu rambursarea banilor în 25 de ani, fără dobândă. Noi am depus în 31 iulie cererea de finanţare pentru acest obiectiv de investiţii”, a explicat primarul Liviu Butnariu. În prezent, Râșnovul are o parcare subterană cu 100 de locuri, în zona centrală.

Esti Companie? Aplica gratuit!

Puteţi adăuga job-urile disponibile în compania dumneavostră pentru a fi vizibile pe site-ul BizBraşov, dacă solicitaţi un cont. Doar aşa veţi putea intra în contact direct cu candidaţii.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*