Ștefan Bănică Junior va concerta în această seară pe scena Cerbului de Aur. Acesta a spus că spectacolul de diseară va fi o trecere în revistă a carierei sale muzicale. „Mă bucur că o să fiu pentru a patra oară la Cerbul de Aur într-un recital, după 21 de ani de la prima mea apariţie pe aceasta scenă. Vom cânta ce e relevant pentru mine și trupa mea. Sper să avem un public doritor de spectacol, ca și la edițiile anterioare”, a spus Bănică
Acesta a remarcat faptul, că, în ciuda gurilor rele care susțin că Cerbul de Aur este un festival de domeniul trecutului, este de fapt un eveniment pentru toată lumea. „Există muzică de ieri și muzică de azi. Este un festival pentru toată lumea, acoperă multe generații și multe genuri muzicale. Au fost recitaluri rock, pop, reggae, au fost pe scenă legende, dar și oameni care sunt la modă. Mie îmi plac tradițiile și că Cerbul continuă este un lucru extraordinar, deoarece există în cadrul acestuia multă muzică românească cântată de artiști vin din afară. Există recitaluri, oameni pe care nu ai visat să îi întâlnești. Aici l-am întâlnit pe idolul copilăriei mele, Jerry Lee Lewis. Este practic un festival care mi se pare mai multe decât alte festivaluri, că e al nostru, al românilor, ce trebuie păstrat, indiferent de regimuri. Dacă aș fi brașovean, aș fi mândru că se întâmplă un astfel de festival în orașul meu. E festivalul care a adus cele mai mari vedete în România, atât în vremea comunismului, cât și după aceea”, a mărturisit cântărețul.
Acesta a mai adăugat faptul că festivalul este unul pentru care se plătesc bilete, iar publicul vine tocmai pentru că vrea să vadă un anumit spectacol și anumiți artiști. „Ne confruntăm cu un anumit fenomen în România. 95%, și am fost drăguț când am spus această cifră, sunt spectacole gratuite în aer liber, unde există un public eterogen, fără informație. Aici, la Cerbul de Aur, e un public țintă, care vrea să vadă un specatcol”, a explicat Ștefan Bănică Jr.