Omul de afaceri Dan Cămârzan, urmărit penal pentru că și-a ucis bunica, este „cazat” la Spitalul de Psihiatrie cu Măsuri de Siguranță din Ștei, județul Bihor. Acesta a stat câteva nopți la Spitalul de Psihiatrie din Brașov și a fost supravegheat intens, motiv pentru care nu a produs probleme.
În sistemul judiciar, criminalii declarați fără discernământ sunt cazați la spitalele cu măsuri de siguranță din Ștei, Rahova sau Săpoca, susțin surse din domeniu. La Săpoca, lângă Buzău, un bolnav aflat într-o criză de furie a ucis cinci alți bolnavi și a rănit alți opt la finele săptămânii trecute.
Judecătorii Tribunalului Brașov au considerat, în urma expertizei psihiatrice, că omul de afaceri Dan Cămârzan nu are discernământ, și au revocat luna aceasta măsura arestării preventive „sub puterea căreia se află inculpatul Cămârzan Dan Cristian – deţinut în Arestul IPJ Brașov în baza mandatului de arestare preventivă nr.16/17.05.2019 emis de Tribunalul Braşov”. Instanța a procedat astfel pentru că a admis solicitarea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov şi a dispus internarea medicală provizorie a inculpatului într-o unitate medicală psihiatrică.
Afaceristul Dan Cămârzan, care este acuzat că şi-a ucis bunica în data de 6 mai, este cercetat pentru „omor” în forma violenţei în familie. Pe 16 mai, în timp ce inculpatul se afla în arest preventiv, magistraţii Tribunalului Braşov au admis o solicitare formulată de procurori privind internarea nevoluntară a lui Cămârzan, pentru a i se efectua expertiza psihiatrică şi a se stabili dacă era în deplinătatea facultăţilor mintale atunci când şi-a omorât bunica, prin sugrumare.