Minivacanța de Sfânta Maria a făcut ca pentru multe destinaţii din ţară weekendul ce tocmai a trecut să fie cel mai aglomerat din această vară. De exemplu, în Buşteni şi în Sinaia gradul de ocupare a ajuns la 92-95% în medie, potrivit lui Adrian Voican, preşedintele companiei de turism Bibi Touring Touroperator.
„În Sinaia, gradul de ocupare a depăşit 98% în toate cele patru nopţi ale minivacanţei, 90% dintre turişti fiind români. Circa 70% dintre sejururi au fost de patru nopţi (15% fiind rezervate cu ajutorul voucherelor de vacanţă), dar au existat şi variante de câte două nopţi“, a spus Adrian Voican, care adaugă faptul că la un hotel de patru stele, o cameră standard pentru doi adulţi a costat 2.500 lei/cameră/sejur cu mic dejun, parcare şi SPA incluse.
Şi băile sărate de la Poiana Câmpina atrag tot mai multi clienţi, în special din Bucureşti, gradul de ocupare fiind de 87%, în creştere cu 15% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Prin agenţiile de turism din Prahova, destinaţiile cele mai vândute sunt Sinaia, Predeal, Poiana Braşov, cu o medie de 500 lei/persoană sejur, urmate de Buşteni, Cheile Grădiştei, Vatra Dornei, Bran, Gura Humorului, Moneasa, Azuga, cele mai mici preţuri fiind de 250 lei/persoană/2 nopţi. Pe zona balneo, pe primele locuri se situează Felix, Herculane şi Olăneşti, urmate de Covasna, Călimăneşti-Căciulata şi Sovata. Tariful mediu pentru un sejur de 6 nopţi costă 1.000 lei/persoană, variind de la 700 la 1.300 lei în funcţie de staţiune şi pachetul de servicii.