Platforma Monitorul preţurilor carburanţilor, lansată de Consiliul Concurenţei la 1 iulie 2019, a înregistrat până acum 583.531 de căutări, cei mai mulţi şoferi interesându-se de tarifele din benzinării în zilele de vineri şi sâmbătă dimineaţa, potrivit datelor furnizate, de instituţie.
Astfel, cel mai căutat a fost preţul sortimentelor standard, atât în cazul benzinei (196.628 căutări), cât şi cel al motorinei (132.468 căutări). Interesant este şi că 10.610 dintre căutări au vizat staţiile de încărcare a maşinilor electrice.
Aplicaţia pentru desktop, monitorulpreţurilor.info, a avut 12.644 utilizatori unici în perioada 1 iulie – 11 august, iar numărul accesărilor a ajuns la 21.585. Din total, 93% dintre accesări au fost făcute din România, 1,68% din Germania, 0,7% din Marea Britanie, 0,47% din SUA şi 0,44% din Ungaria. Aproape jumătate (41%) dintre utilizatori sunt din Bucureşti, 6% din Timişoara și 5% din Braşov.
În ceea ce priveşte căutările pe intervalele orare, se observă că majoritatea celor interesaţi accesează platforma între orele 7:00 şi 11:00, în zilele de vineri şi sâmbătă, adică se pregătesc pentru călătoriile cu maşina din week-end.
Platforma „Monitorul Preţurilor Carburanţilor”, lansată pe 1 iulie, afişează, momentan, preţurile carburanţilor (benzină, motorină şi GPL) practicate de cele mai mari reţele de benzinării, respectiv OMV, Petrom, Rompetrol, Mol, Lukoil, Socar şi Gazprom, la nivelul întregii ţări.
În urma lansării, unii distribuitori independenţi de carburanţi şi-au exprimat interesul pentru a adera la platformă, iar în prezent se derulează discuţii pentru introducerea acestora în baza de date şi afişarea preţurilor carburanţilor pe platformă.