Stiri Brasov

VIDEO Colectare „agro-turistică” a gunoiului, în stațiunea Moieciu

Atestată încă din 2005 de către Guvern drept stațiune turistică de interes local, comuna Moieciu are încă o serie de minusuri care nu îi fac deloc cinste. Unul dintre acestea vizează colectarea deșeurilor menajere, care, după cum s-au plâns unii localnici, dar și turiști care au vrut să se relaxeze în acest cadru natural deosebit pe tim de vară, se face tot mai rar și cu tehnici rudimentare.

Astfel, gunoiul este ridicat „manual” fiind luat de la porțile oamenilor și pus direct într-o camionetă, neacoperită și care nu este impermeabilizată, astfel că, mai ales într-o zi călduroasă, începe să fermenteze și pe lângă mirosul neplăcut, există riscul ca zeama formată să se scurgă pe șosea. Deși există o legislație care ne „învață” cum ar trebui colectat gunoiul, axându-se tocmai pe colectarea selectivă a deșeurilor, se pare că mai este drum lung până când și stațiunile agro-turistice cu care de altfel ne mândrim vor acorda mai multă atenție curățeniei și mediului înconjurător.

Nu este singura comună care se confruntă cu o astfel de situație. O altă comună cu pretenții din județ, respectiv Prejmerul, are același sistemul de colectare. Angajații firmei Primăriei care se ocupă de salubrizare vin practic, o dată pe săptămână, cu o remorcă în care se descarcă pubelele sau se încarcă direct sacii scoși de oameni la porți. Din păcate, deși legislația s-a înăsprit și sancțiunile sunt mai drastice în domeniul salubrizării, există încă destul localități din județ care se „autogospodăresc” la acest capitol și de fapt mizeria ajunge grămadă la marginea satului sau pe prunul vreunei ape.

Esti Companie? Aplica gratuit!

Puteţi adăuga job-urile disponibile în compania dumneavostră pentru a fi vizibile pe site-ul BizBraşov, dacă solicitaţi un cont. Doar aşa veţi putea intra în contact direct cu candidaţii.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*