Social, Stiri Brasov

Restricții de circulație în zona pasajului Fartec de la 1 septembrie

De la 1 septembrie se vor introduce mai multe restricții de circulație în zona pasajului Fartec pentru executarea lucrărilor de consolidare, acestea fiind aprobate astăzi în Comisia de Urbanism și Circulație a Primăriei Brașov.

1. Accesul de pe pasajul Fartec spre cartierul Bartolomeu și spre cartierul Tractorul (peste pasajul Independenței) pe breteaua care pleacă din pasaj, la dreapta, pe rampa de coborâre (direcția spre Leroy Merlin) va fi interzis. Cei care vor să ajungă în Bartolomeu sau în Tractorul vor circula până la sensul giratoriu de la Leroy Merlin, apoi se vor întoarce pe celalat sens și vor intra pe breteaua din față de la Transgaz-Nelsand pe str. Grigore Ureche, spre sensul giratoriu de la str. Buzești cu pasajul Independenței. Această restricție este necesară pentru a se executa lucrările de consolidare a pilei 11, în condiții de siguranță.

2. Va fi restricționată circulația pe una dintre cele două benzi ale bretelei care face legătura între b-dul Griviței și str. Stadionului, în direcția de mers Griviței-Stadionului, această restricție se va aplica doar în zona pasajului. Ca și în cazul restricției de la punctul 1, și în acest caz este vorba de derularea unor lucrări de consolidare a unei pile (pilon/picior pasaj).

 

În cazul ambelor restricții, firma care execută lucrarea de consolidare (Recon SA) trebuie să asigure presemnalizarea și semnalizarea acestor interdicții. În acest moment se lucrează la cofrarea culeii 1 (cea dinspre oraș) și la cofrarea riglei de la pila 2.

*culeee – Infrastructura care se execută la capătul unui pod pentru a prelua sarcinile transmise de suprastructura acestuia și a susține calea de acces pe pod;

**pilă – Picior de pod executat din zidărie, din piatră, din beton sau din metal,

***riglă – o consolă de beton armat care face legătura, transversal, între două pile.

Esti Companie? Aplica gratuit!

Puteţi adăuga job-urile disponibile în compania dumneavostră pentru a fi vizibile pe site-ul BizBraşov, dacă solicitaţi un cont. Doar aşa veţi putea intra în contact direct cu candidaţii.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*