Social, Stiri Brasov

Românii trebuie să se împrumute de la familie sau prieteni până la următorul salariu. 32% susțin că situația lor financiară s-a înrăutățit în ultimul an

Peste un sfert de angajați recunosc că trebuie să se împrumute de la familie sau prieteni până la următorul salariu, pentru că nu le ajung banii de la o lună la alta, conform datelor unui sondaj efectuat de o platformă de recrutare online din România.

Aproximativ 27% dintre respondenți se găsesc în situația de a nu avea bani până la salariu și de împrumuta, în timp ce 26% împrumută doar uneori, în condițiile în care jumătate dintre aceștia câștigă mai puțin de 2.500 de lei pe lună net, un sfert au salariu de până la 3.500 de lei pe lună net, iar restul nu depășesc acest nivel, potrivit studiului BestJobs.

Situația financiară în ansamblu nu s-a îmbogățit deloc, ajungând chiar să se deterioreze în ultimul an, cu toate că a crescut costul de trai. În acest context, 37% dintre cei care au participat la studiu susțin că au aceeași situație financiară ca anul trecut, iar 32% sunt de părere că, în ultimele 12 luni, situația lor financiară s-a înrăutățit, 10% afirmând că au avut un declin major. Cu toate acestea, aproximativ 21% consideră că situația lor financiară s-a îmbunătățit în ultimul an.

Astfel, 3 din 10 respondenți susțin că peste 45% din salariul acestora se duce pe datorii, 25% dau între 25% și 45% din salariu pentru a-și acoperi datoriile cumulate, iar o treime plătește cel mult un sfert din salariu în acest sens. Doar 12% spun că nu au datorii de achitat, însă nu reușesc să pună bani deoparte, iar cei care fac acest lucru economisesc lunar sume foarte mici. Astfel, jumătate dintre aceștia nu pun niciun leu deoparte, o treime economisește sub 10% și doar 11% au posibilitatea de economisi până la un sfert din salariu.

Românii taie cel mai mult din bugetul de călătorii (64%), haine (57,6%) și relaxare la teatru, film, concerte (47,8%), pentru a se încadra în banii pe care îi câștigă lunar. În plus, 47% reduc mesele luate în oraș. De asemenea, aceștia reduc chetuielile pentru sport (17,2%), alimente (13,5%), sănătate (12,7%), transport (8,9%), educație (7,2%) și utilități (4,61%).

Esti Companie? Aplica gratuit!

Puteţi adăuga job-urile disponibile în compania dumneavostră pentru a fi vizibile pe site-ul BizBraşov, dacă solicitaţi un cont. Doar aşa veţi putea intra în contact direct cu candidaţii.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*