Economic, Stiri Brasov

Tarifele RCA vor crește de cinci ori dacă nu se modifică legislația

Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) a anunţat, miercuri, că va cere Guvernului să nu modifice legislaţia actuală RCA, pentru că „în caz contrar, tarifele asigurărilor RCA vor creşte de peste 5 ori, iar transportatorii rutieri vor demara din nou proteste naţionale”. „Comisia Europeană, la cererea companiilor de asigurări, susţine că normele naţionale actuale din România privind asigurarea RCA contravin Directivei Solvabilitate II, fapt semnalat printr-o scrisoare trimisă autorităţilor române în luna iulie 2018, fără a fi pusă la dispoziţia tuturor părţilor interesate deşi a fost solicitată în repetate rânduri”, precizează UNTRR, prin intermediul unui comunicat de presă.
În aceste condiţii, UNTRR a iniţiat o acţiune juridică la Curtea Europeană de Justiţie împotriva Comisiei Europene, după ce instituţia europeană a refuzat să desecretizeze scrisoarea transmisă autorităţilor române.
Potrivit transportatorilor, modificarea legislaţiei RCA are un impact financiar uriaş pentru posesorii celor 8 milioane de vehicule înmatriculate în România. „UNTRR se opune ferm modificării Legii 132/2017 şi Normei 20/2017 în sensul eliminării tarifului de referinţă cât şi a limitei de 25% a cheltuielilor administrative şi de vânzare ale poliţei de asigurare, incluse în tariful de primă. Reamintim că înainte de plafonarea tarifelor RCA şi de intrarea în vigoare a actualei legislaţii, unii asigurători aveau cheltuieli administrative uriaşe, de până la 80%, în condiţiile în care acestea includeau cheltuielile aferente tuturor liniilor de business, această practică diminuând baza de impozitare şi motivând tarifele uriaşe”, subliniază sursa citată.

Esti Companie? Aplica gratuit!

Puteţi adăuga job-urile disponibile în compania dumneavostră pentru a fi vizibile pe site-ul BizBraşov, dacă solicitaţi un cont. Doar aşa veţi putea intra în contact direct cu candidaţii.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*