Economic, Stiri Brasov

Cei doi bărbați care au ucis un pui de râs sunt cercetați pentru braconaj

Doi bărbaţi din Buneşti, judeţul Braşov, sunt cercetaţi pentru braconaj, după ce pe o reţea de socializare au apărut imagini cu un pui de râs cu răni grave, legat cu o sfoară în jurul gâtului. Specialiştii urmează să stabilească exact de ce a murit animalul.

Potrivit Poliţiei Judeţene Braşov, lucrători ai Serviciului Arme, Muniţii si Substanţe Periculoase Braşov s-au sesizat din oficiu, marţi, după ce cu o zi înainte pe o reţea de socializare au fost postate mai multe fotografii în care apărea un pui din specia râs, cu răni accentuate şi legat cu o sfoară în jurul gâtului.
 În urma cercetărilor, au fost identificaţi doi bărbaţi, în vârstă de 17 ani şi 32 de ani, din localitatea Buneşti.

Cadavrul puiului de râs a fost predat reprezentanţilor care administrează fondul de vânătoare unde ar fi fost găsit animalul, în vederea efectuării necropsiei şi stabilirii cauzelor reale ale decesului.

În cauză, s-a întocmit un dosar penal în care se fac cercetări pentru “braconaj – vânarea speciilor de vânat strict protejate în alte condiţii decât cele legale”, faptă prevăzută de art. 42 alin. (1) lit. (F) din Legea nr. 407/2006.

Cercetările sunt continuate în cauză pentru lămurirea tuturor împrejurărilor şi în vederea stabilirii răspunderii judiciare.

Esti Companie? Aplica gratuit!

Puteţi adăuga job-urile disponibile în compania dumneavostră pentru a fi vizibile pe site-ul BizBraşov, dacă solicitaţi un cont. Doar aşa veţi putea intra în contact direct cu candidaţii.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*