Imobiliare, Stiri Brasov

Încă o fabrică cu o istorie de aproape 90 de ani va fi demolată și transformată în ansamblu rezidențial

Primăria Brașov a avizat la finele lunii trecute demolarea clădirilor care au aparținut fabricii IASON SA Brașov. Terenul și clădirile fostei fabrici au fost cumpărate în urmă cu trei ani de compania PKC Real Estate, care  este controlat de două off-shore-uri cipriote – Xarosa Holding Co Ltd și Kronospan Trading Ltd, aceasta din urma fiind asociată în grupul de firme Kronospan.

Compania Iason Brașov a intrat în insolvență în 2010, iar anul trecut în faliment. Mai multe bănci, la care foștii proprietari se împrumutaseră, au vândut clădirile fostei fabrici brașovene, dezvoltatorul imobiliar achitând pentru ele aproximativ trei milioane de euro.

Potrivit unor surse din piaţă, aici se vor ridica aproximativ 450 de apartamente în blocuri cu patru şi şase etaje, valoarea investiţiei fiind de circa 20 de milioane de euro. Ansamblul rezidenţial va fi construit pe o suprafaţă de 16.000 de metri pătraţi.

Înființată în 1930

Fabrica de tricotaje a fost înființată în 1930, sub numele Gheorghe Foith & CO, cu sediul pe actuala stradă Avram Iancu. Funcționa într-o mică hală cu utilaje rudimentare, cu număr mic de salariați, care lucrau numai sezonieri. Din documentele din arhiva societății reiese că fabrica producea ciorapi, articole împletite și tricotaje, folosind ca materie primă lâna, bumbacul și mătasea artificială.

În anul 1948 a avut loc naționalizarea și astfel fabrica a trecut în patrimoniul statului socialist. În 1958 are loc o creștere importantă de producție, fabrica se dezvoltă și se modernizează cu anumite mașini care să producă tricotaje de tip lână. Între anii 1963-1968, fabrica este în plină dezvoltare, sistematizare și modernizare, construindu-se noi hale de producție, vestiare, spălătoare, dușuri, mobilier, tehnologie complet nouă, cu mașini automate de tricotat din import, circulare și rectilinii, cu mașini de confecționat.

Producția a crescut într-un ritm alert, astfel volumul produselor destinate exportului a crescut an de an, luând calea Germaniei, Austriei, țărilor din fosta Uniune Sovietică, Libiei, Belgiei, Canadei etc.

În 2000 a fost privatizată, fiind cumpărată de tatăl magnatului brașovean Adrian Sârbu, după care a fost cedată companiei bucureștene Romanoexport SA, care a adus-o în stare de faliment în 2017.

Esti Companie? Aplica gratuit!

Puteţi adăuga job-urile disponibile în compania dumneavostră pentru a fi vizibile pe site-ul BizBraşov, dacă solicitaţi un cont. Doar aşa veţi putea intra în contact direct cu candidaţii.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*