Chiar dacă nu vorbim de clădiri prea vechi, o serie de baze sportive ale Brașovului nu mai corespund normativelor impuse de noua legislație în domeniul protecției împotriva incendiilor. Astfel, Primăria Brașov, prin Direcția Administrare Infrastructură Sportivă, a început demersurile birocratice în vederea derulării unor lucrări necesare pentru îndeplinirea normativelor privind securitate la incendiu.
Vizate de astfel de lucrări sunt Patinoarul Olimpic din Parcul Tractorul, dar și Sala Sporturilor și Bazinul Olimpic, cea din urmă fiind de altfel o construcție nouă deschisă din primăvara anului 2013, după ce vechiul bazin a fost demolat. În vederea derulării acestor proiecte, reprezentanții Primăriei au obținut certificatele de urbanism necesare pentru autorizarea lucrărilor de instalare a acestor sisteme, care vor fi atât de alarmare, cât și de stingere în cazul apariției unor astfel de evenimente nefericite.