Social, Stiri Brasov

Brașoveanul Cătălin Borcoman, unul din cei trei candidați ai României la funcția de procuror european

Daniel Horodniceanu, Cătălin-Laurenţiu Borcoman şi Claudiu Dumitrescu sunt cei trei candidaţi desemnaţi de Ministerul Justiţiei pentru funcţia de procuror european.

Potrivit unui comunicat al MJ, ultima etapă pentru desemnarea celor trei candidaţi la funcţia de procuror european s-a încheiat marţi, după susţinerea interviului de către ultimul candidat înscris în concurs.

„În urma susţinerii interviului, comisia a deliberat şi a selectat trei candidaţi, care vor fi incluşi, în ordine alfabetică, în lista pe care Ministerul Justiţiei o va înainta Comisiei de selecţie prevăzută la art. 14 alin. 3 din Regulamentul (UE) 2017/ 1939, în vederea numirii de către Consiliul Uniunii Europene. Cei trei candidaţi selectaţi sunt: Cătălin-Laurenţiu Borcoman, Constantin-Claudiu Dumitrescu şi Daniel-Constantin Horodniceanu”, precizează Ministerul Justiţiei, potrivit Agerpres.

Sursa citată menţionează că dintre cei opt candidaţi înscrişi iniţial cinci au susţinut interviul, doi s-au retras, iar unul a fost respins de comisia de selecţie întrucât nu îndeplinea condiţiile stabilite la articolul 1 alineat 3 din OUG 8/2019. Patru dintre candidaţii rămaşi în concurs au susţinut interviul în data de 9 iulie, iar cel de-al cincilea în data de 23 iulie.

MJ subliniază că selecţia a fost organizată cu respectarea tuturor procedurilor legale. „Evaluarea candidaţilor a fost făcută pe baza aspectelor relevante rezultate din susţinerea interviului, din analiza documentelor depuse de către candidat cu privire la experienţa practică relevantă, precum şi a altor aspecte verificabile rezultate din activitatea sa anterioară”, se mai arată în comunicat.

Cătălin-Laurenţiu Borcoman a fost şef al DIICOT Braşov. Constantin-Claudiu Dumitrescu este şeful Serviciului de combatere a infracţiunilor de corupţie împotriva intereselor financiare ale UE din cadrul DNA. În perioada 2011 – 2013, a fost detaşat în funcţia de şef al Departamentului de Luptă Antifraudă. Daniel Horodniceanu a condus DIICOT în perioada 2015 – 2018. El a candidat şi pentru un al doilea mandat ca şef al DIICOT, dar şi pentru postul de procuror general, însă a fost respins de Tudorel Toader.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Ultimele Articole

Speriați de gândul că fosta platformă IUS s-ar putea transforma în parc, austriecii de la Immofinanz au demarat refacerea documentațiilor
Compania Brașov Imobiliara, cea care deține terenul fostei platforme IUS SA, a reluat documentațiile necesare demarprii construcției unui ansamblu rezidențial.
STUDIU Brașovul are peste 57.000 de locuri de parcare și încasează de pe urma lor de trei ori mai puțin
Parcările publice din România dispun de aproximativ 1,2 milioane locuri, la un total de 7 milioane autovehicule înmatriculate, iar veniturile
Biserica din Centrul Civic intră, într-un final, în legalitate. De acum, se vor putea trage clopotele
La aproape doi ani de când polițiștii locali au aplicat prima sancțiune pentru lipsa autorizației de construire în cazul clopotniței
Contract de 12,5 milioane de lei pentru ridicarea gunoiului zărneștenilor
Operatorul de salubritate Comprest SA a câștigat licitația lansată de Primăria Zărnești în vedere asigurării serviciului de colectare a deșeurilor
Scopul Legii mirosurilor: disconfortul olfactiv să nu afecteze sănătatea populaţiei şi mediul
Scopul principal al Legii mirosurilor nr. 123/2020, intrată în vigoare în luna iulie a acestui an, nu îl reprezintă amenzile
Lecție deschisă duminică, la Zoo Brașov, pentru a sărbători Ziua Internațională a Animalelor Sălbatice
Duminică, între orele 11:00 și 16:00, vizitatorii Grădinii Zoologice Brașov vor putea afla o mulțime de lucruri interesante, de la
O brașoveancă a învins prejudecățile și obstacolele și este printre puținele femei-preot
În Biserica Neagră slujbele sunt oficiate şi de o femeie. Adriana Florea a învins toate prejudecăţile şi obstacolele – inclusiv
Politica de alianțe a PNL, fixată de la Centru: Nicio colaborare cu PSD
Președintele PNL, Ludovic Orban, a anunțat miercuri, la finalul ședinței Biroului Permanent Național (BPN) al partidului, că s-a adoptat decizia
FOTO Unul dintre primele glampinguri din România a fost inaugurat la Brașov: „O oază de natură și liniște în tumultul
Sunt multe zilele în care aș da cu dragă inimă confortul practic al unui hotel, pe confortul emoțional al unui
COVID-19: România a sărit de 2.100 de cazuri raportate în 24 de ore. La Brașov au fost anunțate 31 de
2158 de cazuri de COVID-19 au fost confirmate în ultimele 24 de ore în România, un record absolut de la
Trafic blocat pe DN 13 spre Sighișoara, după ce două autocamioane s-au lovit
Traficul rutier este blocat pe DN13, la ieșire din localitatea Bunești spre Sighișoara în urma unei coliziuni între două autocamioane.„În
eJobs: Peste 10.000 de IMM-uri și startup-uri au făcut angajări în ultimele 9 luni. Care au fost cele mai căutate
În ultimele 9 luni ale lui 2020, peste 10.000 de IMM-urile și companii startup au făcut angajări, acest număr fiind
Iarna și-a intrat în drepturi pe munte. Meteorologii anunță noi ninsori
Stratul de zăpadă măsoară 2 centimetri la Bâlea Lac, în Munţii Făgăraş, şi 3 centimetri la Vârful Omu, în Bucegi,
Gușă a prevăzut de luna trecută pierderea primăriilor din Brașov, Timișoara și Alba Iulia de către PNL în favoarea candidaților
Luna trecută, Cozmin Gușă anunța că primăriile din Brașov, Timișoara și Alba Iulia vor fi sacrificate de către PNL pentru
VIDEO Melodie dedicată unui primar reales din județul Brașov: „Haideți cu toții să bem, că doar un primar avem!
Radu Baston (foto sus), un interpret de muzică de petrecere extrem de căutat la nunţi, a ieşit în evidenţă în
După ce a fost pe șantierul aeroportului de la Ghimbav, primarul din Sfântu Gheorghe a fost depistat cu COVID-19
Primarul din Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, proaspăt reales pentru un nou mandat, a fost testat pozitiv cu coronavirus. Edilul a
Brașovenii de la ELMAS au lansat lifturile cu decontaminare a aerului care pot fi comandate prin butoane touchless
Brașovenii de la ELMAS au lansat lifturile cu decontaminare a aerului care pot fi comandate prin butoane touchless Compania brașoveană
SVN: Unde sunt cele mai scumpe și cele mai ieftine locuințe din Brașov
Piaţa rezidenţială din Braşov a crescut uşor în acest an, după ce anul trecut a atins niveluri record, atât la
Hotelul Aurelius din Poiana Brașov vrea să intre în legalitate, dar, cel puțin teoretic, partea de construcție neautorizată ar trebui
Reprezentanții Hotelului Aurelius din Poiana Brașov au depus la Primăria Brașov o solicitare în vederea intrării în legalitate a construcțiilor
CJ Brașov caută constructor pentru noi lucrări de anvergură la aeroport. Acestea sunt evaluate la peste 34,1 milioane de lei
Consiliul Județean Brașov a lansat licitația în vederea demarării lucrărilor pentru îndiguirea canalului Besălcin și pentru amenajarea sistemului de protecție