Imobiliare, Stiri Brasov

Alphaville renunță la terenul din zona Bunloc, focusându-se pe investițiile din Brașov

Grupul Alphaville, condus de antreprenorul Dragoș Selagea, scoate la vânzare terenul aflat în zona Bunloc acolo unde în trecut, fostul proprietar al terenului – Bermo Grup – a intenționat să construiască un proiect rezidențial.

„Acest teren se află în portofoliul grupului pe care-l conduc, de o lungă perioadă de timp și, pentru că nu reprezintă o prioritate pentru noi, importante fiind alte dezvoltări rezidențiale, pe care le avem în derulare, pe zona de centru a orașului, am decis să-l scoatem la vânzare. În condițiile în care acesta nu se va tranzacționa până la finalizarea proiectelor actuale, vom reanaliza ideea de a dezvolta un ansamblu rezidențial, aici, asta pentru că zona are un potential fantastic. Nu este de neglijat proximitatea față de zona împădurită și de Telescaunul Bunloc  și, mai ales, față de cel mai mare spital privat, din România, care a fost deschis recent, acesta fiind amplasat pe 3 hectare de pădure, în locul fostului Pantex. Terenul deține o situație juridică ce a fost reglementată, odată cu trecerea timpului și, astfel, putem pune la dispoziția potențialilor clienți interesați să-l achiziționeze toate informațiile necesare în vederea stabilirii unui business plan pentru o dezvoltare similară celei pe care am gândit-o noi, inițial”, a declarat Dragoș Selagea.

În paralel cu scoaterea lui la vânzare, Alphaville a pornit și întocmirea documentației în vederea obținerea PUZ-ului din partea Primăriei Săcele, urmând ca, dacă lucrurile evoluează după cum speră dezvoltatorul Alphaville, în cel mai scurt timp să intre în posesia acestuia.

„Zona în care este poziționat are un potențial mare de dezvoltare și, astfel, recomand acest teren, drept unul mai mult decât interesant, pentru orice dezvoltator imobiliar și, mai ales, pentru end-userii din viitorul complex, aici ridicat”, declară Dragoș Selagea.

Terenul, în suprafață de 9.160 mp, cu acces direct din strada Bunloc și strada Colonel Kiss Sandor, are o deschidere stradală de aproximativ de 150 metri, acesta aflându-se la o distanță de cca. 370 metri de DN1 și beneficiind de acces mai mult decât facil.

Terenul se află în portofoliul companiei Alphaville, dezvoltator imobiliar cu renume, pe piața de profil, care se ocupă, în prezent, de dezvoltarea de ansambluri rezidențiale premium, în Brașov.

Alphaville a finalizat 360 de apartamente în cartierul Răcădău și construiește alte 306 unități locative pe fosta platform industrial Fartec. Dezvoltatorul va lansa, în curând, un nou ansamblu rezidențial care va cuprinde 630 unități locative.

 

 

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Ultimele Articole

Vă Ajutăm din Brașov
O inițiativă plecată pe internet de la o anume tânără – Flavia Boghiu , în urma unei postări pe facebook
Șase noi decese cauzate de noul coronavirus. Numărul victimelor a ajuns la 146
Grupul de Comunicare Strategică a anunțat sâmbătă seară șase noi decese în România din cauza coronavirusului, bilanțul total ajungând astfel
VIDEO O brașoveancă crede că a fost infectată cu COVID-19 după mai multe confuzii făcute de autoritățile medicale. A fost
Liuța Grama, o femeie din comuna Dumbrăvița, a chemat ambulanța din. Codlea pe 31 martie pentru a fi transportată la
Prima zi de amenzi majorate: 265 de „plimbăreți” amendați/ La Brașov, avem 198 de „carantinați” și peste 4.000 de persoane
În județul Brașov, potrivit datelor Direcției de Sănătate Publică, 198 de persoane se află în carantină, iar 4.033 de persoane
Voluntarii, la datorie non-stop în această perioadă grea. Au distribuit materiale de dezinfecție la 400 de asociații, într-o zi
Fie că sunt dintre cei care s-au înscris pe listele de voluntari ale primăriei, fie că sunt voluntari ai unor
Arafat ia în calcul prelungirea stării de urgență: „Nu cred că vom ieși din starea de combatere a virusului înainte
„Dacă vorbim de starea de urgență e foarte posibil să ajungă să fie prelungită încă o lună. Poate această decizie
Agricultorii din Italia îi vor înapoi pe români la muncă. Exportam peste 100.000 de sezonieri
După Germania, și Italia caută un acord cu țările din estul Europei pentru ca muncitorii sezonieri să poată ajunge la
Ordonanța Militară nr. 7: Localitatea Țăndărei va intra în carantină/ Se suspendă zborurile din și spre zonele roșii pentru 14
Marcel Vela, ministrul Afacerilor Interne, a anunat care sunt prevederile Ordonanței Militare nr. 7. Se instituie carantină pentru localitatea Țândărei.
Sunt necesare noi restricții militare. A fost arestat primul cetățean care a încercat să fugă de un filtru de poliție
Ministrul de Interne, Marcel Vela, a precizat că sunt necesare noi restricții militare, deoarece unele persoane nu au înțeles că
Cum se rostogolesc fake-news-urile în social media? Subiect de panică: coada de ambulanțe de la Infecțioase
O fotografie în care sunt surprinse mai multe ambulanțe așteptând în fața Spitalului de Boli Infecțioase Brașov a început să
Opt noi victime ale noului coronavirus. Bilanțul ajunge la 141 de morți
Încă 8 decese în România din cauza coronavirusului au fost anunțate sâmbătă, astfel încât bilanțul total urcă la 141. Două
127 de cazuri la Brașov – trei noi cazuri de COVID-19 în ultimele 24 de ore/ În România, 430 de
Ieri, 3 aprilie, 9 tone de materiale sanitare, constând în 200.000 de măști FFP2, au ajuns în România din China.
Criza cauzată de coronavirus a ieftin carburanții. Care sunt benzinăriile din Brașov cu cele mai mici prețuri
Comisia Europeană a publicat un document cu anumite statistici care arată situaţia preţurilor combustibilor, iar în ţara noastră un litru
Guvernul pregătește o nouă ordonanță militară. Va fi prezentată astăzi
Premierul Ludovic Orban a anunțat astăzi că Guvernul a pregătit o nouă ordonanță militară care va fi prezentată astăzi. „Am
Au fost ridicate restricțiile pentru camioane de pe DN 1, ținând cont traficul este destul de lejer
Restricțiile impuse autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare sau egală cu 7,5 tone, pe DN1 (E60), Ploiești –
ISU Brașov a primit două autocamioane și o autospecială pentru descarcerare
ISU Brasov are în dotare de astăzi două autocamioane și o autospecială pentru descarcerare. Cele doua autocamioane au fost repartizate
Două asistente și opt infirmiere de la Secția de Psihiatrie Zărnești au intrat în carantină. Întregul personal va fi testat
Două asistente și opt infirmiere de Secția de Psihiatrie Zărnești a Spitalului de Neurologie și Psihiatrie Brașov au intrat în
De luni, Brașovul va avea un cabinet pentru urgențe stomatologice. 20 de medici vor fi la datorie
Începând de luni, Brașovul va oferi servicii stomatologice de urgență, gratuite, de luni până vineri, în intervalul orar 9.00-18.00, la
Două spitale din Brașov vor primi Hidroxiclorochină, medicamentul cu care sunt tratați pacienții infectați de COVID-19
Ministerul Sănătăţii anunţă că 18.000 de cutii Hidroxiclorochină, medicament folosit în tratamentul pacienţilor infectaţi cu virusul SARS-CoV-2, au fost donate
Un antreprenor brașovean anunță când se vor face următoarele livrări de echipamente medicale către România. Bogdan Micu consiliază Guvernul în
Un antreprenor din Braşov, care consiliază Guvernul României în domeniul achiziţiilor de echipamente şi materiale sanitare din China, a publicat