Stiri Brasov, Turism

Hotelul „La Dolce Vita” din Bran, scos din nou la vânzare cu 1,1 milioane de lei

Un hotel din Bran, judeţul Braşov, estimat la o valoare de 1,1 milioane de euro, îşi caută un nou proprietar după ce firma care îl deţine a intrat în faliment.

„Hotelul Dolce Vita din Bran se află în patrimoniul societăţii Digma International, societate aflată în faliment. În acest context, în 2017 imobilul a fost propus spre valorificare în scopul lichidării activelor companiei”, spun reprezentanţii CITR, compania care a fost numită administrator judiciar al firmei intrate în faliment.

Hotelul este funcţional în prezent, fiind închiriat unui operator care îşi desfăşoară activitatea acolo încă de la deschiderea procedurii de faliment. Mai mulţi cumpărători s-au arătat interesaţi până acum de achiziţia hotelului din Bran.

Potrivit datelor de la Registrul Comerţului, Digma International este deţinută de trei acţionari – David Iosub Aharon (cu un pachet de 60% din acţiuni), Skira Avi (20%) şi Marcel Grunberg (20%).

„Printre cauzele insolvenţei, putem menţiona competiţia mare, piaţa în scădere şi faptul că este un hotel de mici dimensiuni cu clasare premium – trei stele”, mai spun reprezentanţii CITR.

„La Dolce Vita” se află în localitatea Tohanul Nou, la intrarea în Bran, construcția hotelului începând în 2004 și fiind finalizată în 2006, în regie proprie, prin accesarea unui credit de puțin peste 1 milion de euro.

Dotat cu 45 de camere și un restaurant de 200 locuri, cu discotecă și centru spa, unitatea a înregistrat în primii 2 ani de funcționare un grad de ocupare de aproximativ 40% (40,6% în 2007 și 39,7% în 2008). A venit însă criza economică, iar gradul de ocupare a scăzut în 2009 și 2010 la aproximativ 25%.

Esti Companie? Aplica gratuit!

Puteţi adăuga job-urile disponibile în compania dumneavostră pentru a fi vizibile pe site-ul BizBraşov, dacă solicitaţi un cont. Doar aşa veţi putea intra în contact direct cu candidaţii.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*